| Anina, esecul industrial al Epocii De Aur |
de Monica Iordache
O rana de rugina sangereaza pe coama unui munte, la aproape 20 de kilometri de Anina.
 Aici, la propriu, muntele a fost ciuntit. I s-a taiat varful, pentru a fi construita o centrala termoelectrica. 4,5 milioane de metri cubi de roca dura au fost date deoparte pentru a fi inlocuite cu 160.000 tone de metal.
O catastrofa pentru natura, ar spune ecologistii. Un esec tehnologic girat politic, ar spune inginerii. O mina de aur, ar spune noii "investitori", cumparatorii centralei, care s-au apucat sa o taie in bucatele si sa o vanda ca fier vechi. Centralei termoelectrice de langa Anina i se potrivesc toate aceste descrieri. Acum, daca te uiti din vale la ea, te cuprinde mila. Animalul acesta urias trebuia sa macine sist si sa produca energie elecrica? Au mai ramas doua imense cazane de metal ruginit, doua turnuri de beton pentru racirea apei, un cos de fum sub dimensiunile standard si un ciot care ar fi trebuit sa reprezinte doar premisa pentru construirea celui de-al doilea. Sa vezi insa de aproape cum si-a dat duhul una dintre "ctitoriile" epocii Ceausescu iti este interzis. "Nu aveti voie sa intrati. E proprietate privata." Peste gardul centralei, nici pasarea nu zboara fara aprobare. Cerberii te opresc la poarta si iti spun ca doar OK-ul grecului care conduce firma ce dezafecteaza centrala este pasaportul de intrare. OK pe care nu il primeste insa toata lumea.
STRAMUTARE. "Nici pe mine nu m-au primit", suspina primul director al centralei termoelectrice, Eugen Traista, acum pensionar in Oravita. Nu are nici el dreptul sa-si mai gaseasca amintirile printre ruinele "ctitoriei". Inceputa in 1976, dupa ce se demarasera lucrarile pe un alt amplasament, in 1972, la Bradisor, mai spre Oravita, centrala a functionat aproximativ 8.000 de ore in patru ani, intre 1984 si 1988. Nu fara sa acopere totul in jur cu un strat gros de cenusa. "Imi pare rau de ea, ca era ca si copilul meu", spune Eugen Traista. Un copil a carui nastere a costat statul roman vreo 7 miliarde de lei, in banii de la vremea respectiva, si care a venit pe lume din capriciul unui dictator care nu a vrut sa-i asculte pe ingineri.
Pe scurt, economia supradimensionata a Romaniei cerea surse noi de energie, iar una dintre solutii era construirea acestei centrale care sa foloseasca sisturi bituminoase drept combustibil. Nu un carbune, ci o roca imbibata cu ulei. Zacamantul era localizat la Anina, iar centrala ar fi trebuit construita peste munte, langa Oravita. Avea sursa de apa, cale ferata, tot ce ii trebuia. Dar o vizita a lui Verdet a schimbat totul.
Ca sa fie mai aproape de mina de sist, centrala a fost mutata langa Anina. Nu conta ca pentru functionarea ei era nevoie de 40.000 tone de apa de racire pe ora, iar aici nu era nici o sursa de apa. Nici ca, din cauza distantei de la gara, punctul final pana la care putea fi transportata pacura, suportul de ardere, era nevoie de construirea unei conducte de 16-17 kilometri. Nici ca pacura adusa din Iran ingheta iarna pe conducta si nici ca trebuia daramat un munte pentru a putea fi construita centrala.
UZARE. "A inceput sa functioneze pe 6 septembrie 1984, la ora 8 si 6 minute", isi aduce aminte primul director al centralei. A fost dat in folosinta primul dintre cele trei grupuri proiectate initial. Din cauza duritatii sistului, "ciocanelele" morilor care il macinau trebuiau schimbate la doua zile de functionare, iar ventilatoarele se inecau in cenusa si fum. Dupa patru ani, in 1988, activitatea a fost oprita. Fusese terminat doar primul grup de producere a energiei electrice, pentru al doilea fusese adusa o parte din echipament, iar al treilea a ramas in stare de proiect.
COMOARA. In 2002, centrala a fost vanduta ca fier vechi. Primaria din Anina recunoaste ca proprietar firma Tomini SRL, condusa de un grec. Personajul a devenit de legenda in zona. Mai nimeni nu ii stie numele exact. La Crivina, fosta colonie a specialistilor si muncitorilor de la centrala, in care inca mai locuiesc 20-30 de familii, i se spune simplu _ "grecul". Toata lumea stie ca accesul pana si pe drumul spre centrala este un risc, caci si pe acela l-a cumparat. Ce face "grecul" cu centrala? Ei, si aici adevarul se impleteste cu legenda. O taie si o vinde ca fier vechi. Dar toata lumea banuieste ca pe langa fierul ruginit, magaziile centralei au ascuns tone de echipamente noi care nu au fost niciodata instalate si deci folosite, pe care acum "grecul" le vinde la preturi fabuloase.
Localizare Anina
orasul Anina este in judetul Caras-Severin
localitatea este legata de Oravita de Drumul National 57
distanta de la Oravita la Anina este de 21 de kilometri pe sosea
Anina este legata de Resita de Drumul National 58
de la Resita la Anina sunt 36 de kilometri pe sosea
Mina de aur
"A cumparat centrala pe nimic, iar acum vinde pe miliarde tevi de cupru uite-asa de groase." "Olteanul", cum ii spun crivinenii unuia dintre fostii soferi de pe santierul de acum 20 de ani, imi da ca masura propriul trup pentru grosimea pretinselor tevi de cupru. "Grecul vinde tot fierul pe care l-am montat noi, ca e bun, ca e ruginit, iar romanul cauta prin pamant sa mai gaseasca o teava pe care sa o vanda, ca moare de foame", imi spune cu obida.
Dupa sistarea lucrarilor la centrala, dupa ce muncitorii au parasit aproape toata colonia, cei care au ramas au scos din pamant tevile de canalizare si le-au vandut ca fier vechi. Atat le-a mai ramas lor. Afacerea grecului e insa invidiata de toti. Mai lucreaza la el vreo 60 de muncitori, se spune, dintre cei care au luat parte si la ridicarea centralei. Taie in bucati ce se poate taia, iar metalul e trimis direct la Constanta, in port.
Folclorul local da ca sigura vanzarea echipamentelor nefolosite catre alte centrale, pe sume considerabile. Mai mult, si betonul din turnurile de racire si cosul de fum s-ar putea folosi. Se da la macinat si este cumparat de firmele de constructii. Cu totul, de vazare ar fi 160.000 tone de metal, care include structura de rezistenta a centralei si echipamentele.
Cifra a fost pronuntata de primul director al centralei, Eugen Traista. 1.000 de tone ar fi ramas in depozite, ca echipamente nefolosite, iar pe platforma, mai mult de atat. Daca se vand sau nu, fostul director nu stie. Stie doar ca, din cand in cand, prin Oravita, traficul se aglomereaza din cauza transportarii, catre o destinatie ce-i ramane necunoscuta, a unor echipamente uriase.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-07-11 11:06:07 |
 Postata de 2good |
|
|
