| Patru adoptii dupa noua lege |
de Adriana Oprea-Popescu
Conform datelor oficiale, la sfarsitul lunii mai erau 512 copii abandonati in spitale. In acelasi timp, 800 de familii cu atestat de adoptator cauta innebunite un copil pe care sa-l infieze
 Nu sunt adoptabili decat vreo 41, plasati deja in norocoasele familii care i-au descoperit la timp. Pe noua lege, in acest an nu s-a facut decat 4 adoptii interne...
Traim intr-o tara a paradoxurilor. O tara in care ai de ales intre a claca si a-ti regla continuu parametrii logici, dupa ciudateniile ridicate la rang de normalitate. Multi dintre romanii care voiau sa infieze un copil au renuntat la idee. Statul roman nu numai ca nu incurajeaza acest proces, dar lasa impresia ca iti face o mare favoare, respectandu-ti dreptul de a infia un copil. Povestile care urmeaza sunt reale, desi nu vom dezvalui numele personajelor implicate. Sunt oameni care inca nu au renuntat la ideea ca intr-o buna zi vor putea deveni parinti. Iar in Romania, tara tuturor paradoxurilor, cel care spune adevarul nu primeste aplauze, ci palme.
COPILUL PERFECT. V.M. si V.G. sunt o familie de oameni tineri, au 35 si, respectiv, 38 de ani. Din motive medicale, nu pot avea copii si, desi puteau apela la fertilizarea in vitro, s-au decis sa infieze. In ianuarie 2004 au obtinut atestatul de familie adoptatoare. Mai departe povesteste V.M.: "In iulie 2004, in urma unor negocieri la sectorul W, ne-a fost prezentata o fetita, T., bolnava de sifilis (tratata). Am vizitat-o si am solicitat DPC sector W cerere de incredintare. Ne-au asigurat ca nu vor fi nici un fel de probleme. Fetita era in asistenta maternala, alaturi de un alt copil, K.
Pentru a intra in comisie, aveam nevoie de adeverinta de sanatate a copilului, dar a trebuit sa asteptam, caci medicul fetitei era in concediu... Dar am vizitat in continuare copilul, l-am prezentat rudelor noastre. In septembrie 2004, asistentul maternal ne-a informat ca si copilul K isi gasise familie. Insa, a adaugat el, era ingrijorat ca oamenii respectivi erau in varsta, peste 60 de ani, si ca aveau o fiica stabilita in SUA, care infiase un copil, cu ani in urma. Ne-a marturisit ca ii este teama ca baietelul sa nu ajunga si el in America... Doctorita s-a intors din concediu, dar, cand am rugat asistentul maternal sa ia adeverinta, ne-a spus ca DPC i-a transmis ca are prioritate la dosar copilul K. Dupa 10 zile am fost informati ca fetita nu se simte foarte bine. Pentru noi era copilul perfect si nu voiam sa renuntam la el.
La comisie, surpriza a fost de proportii: ni s-a spus ca fetita, care avea 2 ani si jumatate, nu este atasata de noi si manifesta tulburari la nivel afectiv. Ma intreb, daca asta era realitatea, de ce ne-au permis, vreme de 60 de zile, sa o vizitam? De ce am mai fost lasati sa facem cerere de incredintare? Am aflat mai tarziu ca familia de 60 de ani infiase ambii copii, si pe K., dar si pe T., fetita noastra..."
DE LA INCEPUT. Cei doi soti au trecut peste acest esec si au luat-o de la capat. "In noiembrie 2004 am cunoscut un alt copil, tot fetita, la sectorul X. Am vizitat-o, a petrecut sarbatorile cu noi, iar la 3 ianuarie 2005 am fost la DPC pentru incredintare. Stiti ce mi-au spus? «S-a schimbat legea si nu mai e adoptabil nici un copil pana nu se clarifica situatia». Atestatul nostru a expirat, trebuie sa trecem iar prin probe sa-l obtinem si apoi ne intoarcem de unde am plecat. Am acumulat experienta si nervi. Si ne gandim, din ce in ce mai des, sa parasim Romania"...
Povestea numarul 2 din sutele care s-ar putea scrie: U. este mama unei fetite care s-a nascut cu un usor defect fizic. Si ea, si sotul ei isi doreau si un al doilea copil, insa nici un medic nu le-a garantat ca nu se va mai intampla un alt accident in noua sarcina... Asa ca s-au decis sa infieze. Au obtinut atestatul si au asteptat o vreme sa fie anuntati de DPC ca s-a gasit un copil si pentru ei. "Ni s-a spus ca nu exista copii adoptabili, sa mai asteptam, marturiseste U. Cum e posibil asa ceva? Am reusit, printr-o cunostinta, sa intru in maternitatea X (n.r. – un spital in care acum sunt 12 abandonati; cel mai mare copil are 6 luni si este sanatos). Am gasit o fetita pe care nu o vizitase nimeni vreme de 5 luni si ne-am pus sperante. Dar, in final, Politia a gasit-o pe mama si a adus-o la spital. I s-au oferit ajutoare sociale, insa nici asa n-a vrut sa o ia acasa. Necasatorita, avea in grija o mama in varsta si inca o fetita de 6 ani.
Daduse si o declaratie in care cerea ca fetita sa fie data in plasament si ca nu vrea sa tina legatura cu copilul. S-a razgandit brusc atunci cand a aflat ca noi am vrea sa infiem fetita. Nu cred ca i-am trezit instincte materne, ci ca mai degraba a crezut ca vom veni dupa ea cu bani, sa o rugam sa ne lase copilul... N-am facut-o, pentru ce sa-i dam bani? Ca a nascut un copil pe care apoi l-a lasat de izbeliste 5 luni? Am suferit, pentru ca indragisem fetita. Acum am trimis cererea noastra catre mai multe DPC-uri din tara. Nu am primit inca nici un raspuns, dar nu pot sta numai in baza lor. Vreau sa intru si in maternitatea A, printr-o doctorita ginecolog, dar si in B, unde o prietena de-a mea are o cunostinta. Si sper sa reusesc..."
CAUTANDU-I. J.G. este o alta mama care doreste sa adopte un copil... A vizitat o maternitate si aici a avut norocul sa gaseasca un copil care i-a fost dat in plasament in noiembrie 2004, chiar daca dosarul lui era inca in lucru... "Am primit copilul pe care am decis sa-l infiem, spune J.G., iar de atunci nu s-a mai intamplat nimic. Asteptam raspuns de la politie privind cercetarile asupra adresei parintilor – nimic deocamdata. DPC si-a schimbat regulamentul intern sau mai stiu eu ce si nu au avut stampile etc... E imposibil, zic eu, ca in sapte luni sa nu se miste chiar nimic! Din pacate pentru multi, acesti copilasi sunt niste simple dosare prafuite. Desi se stie ca primii ani de viata sunt esentiali in dezvoltarea ulterioara a copiilor."
Si R.C. inca mai umbla prin spitale dupa un copil al ei... "De la inceputul anului cautam cu disperare un copil pentru a-l adopta, am apelat la aproape jumatate din directiile din tara, am apelat la o fundatie, am mers prin maternitati, dar nu am reusit nimic inca. Mi s-a frant inima cand am vazut copilasii abandonati... Iar in Romania nu sunt copii adoptabili. S-a pierdut din vedere un lucru esential: acesti copii nu sunt niste cifre pe hartie, ei exista, sunt suflete nevinovate, carora ar trebui sa li se dea sansa de a fi ocrotiti si crescuti de oameni responsabili. Nu inteleg, se intreaba R.C., de ce legea obliga asistentii sociali sa implore o mama iresponsabila, care si-a parasit copilul, sa-l ia pana la urma acasa... Doar pentru ca, printr-o greseala, i-a dat viata? O mama adevarata ar trebui sa fie capabila sa-si dea viata pentru copilul ei!"
CUM SE POATE FENTA LEGEA ADOPTIEI
In ciuda faptului ca noua legislatie din domeniu este mult mai aspra, exista o posibilitate de a "adopta" relativ usor si fara complicatii un copil, iar practica este folosita indeosebi de cetatenii straini. Potrivit surselor noastre, nu putine sunt cazurile cand viitoarele mame sunt contactate, chiar prin intermediul medicilor ginecologi sau al asistentelor, de catre o familie adoptatoare.
Tinerele, mai ales cele care se afla in dificultate sau care nu-si doresc copilul, sunt foarte usor de "mirosit". In cazul in care acestea isi dau acordul, solutia de a incredinta copilul unui cuplu oarecare este relativ simpla, ca sa nu mai vorbim ca se strecoara si printre literele legii – la nastere, sotul "adoptator", ca sa-i zicem asa, declara ca el este tatal natural, iar mama renunta la drepturi. In aceste conditii, copilul este considerat de drept al barbatului care l-a declarat si care, in decurs de cel mult doua luni, poate parasi si tara. Un mic impediment ar fi acela ca tatalui i se cere sa demonstreze ca la momentul conceptiei s-a aflat pe teritoriul Romaniei, dar si acest lucru se poate aranja – nasterea poate fi declarata ca produsa la sapte luni, de exemplu.
De asemenea, se poate intampla chiar sa nu fie nevoie de nici un tertip, deoarece cuplurile care vor un copil din Romania vin constant in tara. Singurii care pot impiedica acest proces sunt adevaratul tata natural, care ori nu stie, ori nu-l intereseaza ca are un copil, sau procurorii, daca se autosesizeaza in urma unei informatii. (Elena Stanciu)
NU SUNTEM PENTRU EXPORTUL DE COPII ROMANI
Au fost si voci care, pe la colturi, incercand sa discrediteze campania pentru copiii abandonati in spitale, ne-au acuzat ca incercam sa redeschidem subiectul adoptiilor internationale.
Pentru a pune capat acestor speculatii, marturisim ca inca din 1998 (cand mii de straini infiau cu spor copii romani) Jurnalul National scria: "Adoptiile internationale sunt o tragedie. Dar nu pentru copiii care pleaca spre o viata mai buna, ci pentru noi, ca popor, ca nu suntem in stare sa-i crestem". Ne ferim sa alunecam in extreme. Nu credem nici in scenariile cu copii luati pentru trafic de organe (probele promise de cea care a facut aceste declaratii nu au aparut nici pana acum), dar nu putem fi nici de acord cu exportul de copii romani, atata vreme cat inca nu s-au folosit eficient toate solutiile interne. Si credem ca romanii pot avea un destin mai bun acolo unde Dumnezeu i-a trimis pe lume...
Stim ca in acest moment se fac presiuni in diverse tari pentru reluarea adoptiilor internationale. Stim ca au fost jurnalisti straini care, agatan- du-se de articolele publicate de Jurnalul National, au incercat sa lege subiectul copii abandonati in spitale de subiectul care-i durea pe ei: adoptiile internationale. Au aparut deja in strainatate reportaje pe tema asta si vor mai aparea. Dar nu este lupta noastra... Noi ne batem pentru ca acesti copii necajiti sa paraseasca spitalele, nu granitele tarii!
Criza copiilor
Teoretic, prin Legea 273/ 2004 privind regimul juridic al adoptiei, atunci cand apare un copil adoptabil, familiile adoptatoare pot fi selectionate de pe o lista centralizata la Oficiul Roman pentru Adoptii, de DPC-ul in a carei raza teritoriala se afla domiciliul celui mic. In realitate, familiile care isi doresc sa infieze copii preiau ele initiativa. Trimit atestatele si cererile de adoptie, pe cont propriu, pe la toate DPC-urile din tara. Sanse minime de reusita, dar merita incercat. Se formeaza o retea de Pile-Cunostinte-Relatii, prin care esti anuntat: "Am auzit ca in judetul X ar fi un copil blond de 3 luni adoptabil". Adoptabil, cel mai adesea, inseamna cu situatia juridica clara...
Cel care are acces la astfel de informatii e, pe jumatate, rezolvat. In general insa se face munca de teren. Adoptatorii umbla prin spitale si arunca o intrebare, discreta si "simtita": "Nu stiti cumva un copil...?". Un copil pentru care DPC-ul s-a miscat repede si a tras o liniuta in dreptul reintegrarii in familie devine ombilicul pamantului. Ca sa ai minime informatii despre el (antecedente medicale, etnie, date despre mama) trebuie sa te "simti" si mai mult. Apoi, te mai resimti o data la DPC, cand, pe calea inversa decat cea prevazuta de lege, soliciti plasamentul copilului in vederea adoptiei. Cei care se ocupa de dosarul tau pot fi asistenti sociali sufletisti, dar si angajati blazati, care trebuie convinsi sa se miste mai cu spor. Iar dupa ce ai primit copilul acasa, dupa ce el a devenit parte din familia ta si din sufletul tau, ultimul pe care trebuie sa-l imbunezi este Dumnezeu. Cu o rugaciune in fiecare seara, pentru mama naturala a copilului. "Da, Doamne, sa nu se razgandeasca"...
Intre timp, incepe procesul de adoptie si poti nimeri peste un judecator care, uitandu-se in dosar, constata: "Mama nu a fost cautata si in Cucuietii din Vale. Incercati sa o gasiti". Si iar rugaciuni si acatiste. Si, uite-asa, trec lunile, cu termene peste termene, cu fire de par alb si cu spaima ca acela care a inceput deja sa-ti spuna "ma-ma" poate fi luat de langa tine. Iertare, va gandeati sa infiati? Sa nu va razganditi, dragostea pentru un copil invinge totul.
Solutii propuse de Jurnalul National
Credem cu tot sufletul, dar nu si cu toata incapatanarea, asa cum fac altii, ca familia naturala, cu toate pacatele ei, este prima in care ar trebui incercata plasarea copilului abandonat. Insa reintegrarea in familie trebuie facuta profesionist, nu doar de dragul de a mai scrie pe un dosar "rezolvat". Nu e de ajuns numai ca parintele, dupa luni in care si-a dovedit dezinteresul, sa spuna un "da, il iau" cu juma’ de gura. Trebuie facute anchete sociale serioase pe teren si trebuie sa existe o monitorizare reala postreintegrare. Daca numarul asistentilor sociali angajati ai DGASPC e insuficient, trebuie suplimentat, daca angajatii nu sunt motivati financiar, trebuie instituit un sistem de prime si amenzi, daca nu au dotarea necesara pentru a se deplasa pe teren ori de cate ori este nevoie, trebuie alocate fonduri pentru logistica. Si, nu in ultimul rand, trebuie ca aceia de la Evidenta Populatiei sa aiba un cadru legal care sa le permita inregistrarea in regim de urgenta si a copiilor, dar si a parintilor lor, pentru ca unii dintre ei nici macar certificate de nastere nu au. In Romania anului 2005 e nevoie de o campanie puternica pentru a-i ajuta pe oamenii fara identitate sa existe. Si in registrele autoritatilor.
Toate aceste masuri ar trebui sa fie prioritare. Sa nu intrebati cu ce fonduri ar trebui sprijinite, pentru ca ne-ar trebui inca 10 editii de ziar ca sa luam la bani marunti reforma din sistemul de protectie a copilului, finantata cu fonduri PHARE. Dar, daca aceste lucruri se fac, limitarea in timp a demersurilor de integrare a copilului in familia naturala (sau largita) nu e decat o formalitate. Necesara. Consideram ca un termen de 6 luni e de bun-simt. Si pentru asistentul care se ocupa de planul individualizat de protectie, si pentru copil, si pentru parintii naturali. In 6 luni iti poti pune ordine in ganduri si in viata, iar instinctul matern, daca exista, poate sa invinga orice prejudecata.
In toata aceasta perioada copilul poate fi plasat unui asistent maternal. "Familia substitutiva" trebuie sa ramana, asa cum a fost gandit la momentul conceperii legilor, o solutie provizorie, nu aproape definitiva, pe termeni de ani in sir, asa cum este acum. Timp in care copilul deschide ochii pe asistentul maternal, creste langa el si se ataseaza de el. Dupa o perioada mare de timp, despartirea de asistentul maternal va fi traumatizanta pentru el...
Solutiile definitive pentru acesti copii trebuie sa ramana reintegrarea in familie si adoptiile nationale. Daca in 6 luni prima varianta esueaza, copilului trebuie sa i se dea a doua sansa. Legile, cel putin scriptic, sunt facute in interesul lui. Iar pentru ca procesul de adoptie sa decurga firesc, fara amanari si termeni lungi, e necesara numirea unor instante specializate, care sa cunoasca atat legislatia in domeniu, cat si caracteristicile acestei problematici.
Aproape toate propunerile noastre, pana la urma, sunt in conformitate cu prevederile Legii 272/2004. Nu urmarim sa demolam aceasta lege, vrem doar ca ea sa devina functionala. Si sa suporte mici adaptari acolo unde, s-a demonstrat in jumatate de an de practica, prevederile complica realitatea, in loc sa o ajute...
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-07-09 11:26:57 |
 Postata de 2good |
|
|
