| Vise culinare |
Autor: SIMONA FILIP
Conform "intelegerilor" din celula, jurnalistii romani si Florence Aubenas se vor intalni, cat de curand posibil, intr-un restaurant, nu in Romania sau Franta, pentru a manca impreuna tot ce-au visat in captivitate.
Ziarista franceza Florence Aubenas si ghidul sau irakian, Hussein Hanun, eliberati duminica, au impartit beciul de detentie cu Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian. Sorin Miscoci ne-a relatat ca, uneori, isi lipeau buzele de urechile celui de langa ei si sopteau "omleta", "crenvursti" sau "pizza".
POFTA DE OMLETA
"In viziunea rapitorilor, noi nu am stiut cu cine am stat in celula", ne-a povestit Sorin Miscoci, bucuros ca acum poate sa vorbeasca liber despre a doua colega de detentie. "Regulile celulei erau foarte clare: sa nu vorbim intre noi si sa nu ne dezlegam la ochi", a spus cameramanul, adaugand ca garzile intrau noaptea sa verifice daca ostaticii respectau cu strictete ordinele. "Noi am reusit sa comunicam. Ne bagam gura in urechea celuilalt si sopteam cu multa grija", a mai povestit Miscoci, emotionat. "De multe ori ne gandeam la mancare si ne sopteam "omleta", "crenvursti", "pizza". Asa am stabilit ca daca vom fi eliberati sa ne intalnim cu totii intr-un restaurant, nu in Franta sau Romania, si sa mancam toate astea. O vom face si va vom aduce poze", a mai afirmat Miscoci.
COLEGI DE SUFERINTA
Potrivit directorului editorial al cotidia-nului Liberation, Antoine de Gaudemar, cei doi ostatici francezi, rapiti la 5 ianuarie 2005, la Bagdad, au fost eliberati sambata dupa-amiaza. El a mai a precizat ca Aubenas, in varsta de 44 de ani, "este sanatoasa". La aflarea vestii, jurnalistii romani Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian si-au exprimat bucuria. "Am fost impreuna. Acesta este momentul pe care il asteptam de foarte mult timp pentru a putea spune ceva. Este incredibil. Sunt foarte fericit si astept cu nerabdare sa ne intalnim", a declarat Ohanesian, care este zilele acestea la munte la recreere. "O bucurie asa de mare n-are cum sa fie descrisa in cuvinte. Cred ca este singura veste pe care am asteptat-o de foarte mult timp", a spus si Marie-Jeanne Ion, aflata acasa la parinti, in Buzau.
"NOI, FETELE"
Primele suspiciuni ca ostaticii romani s-au aflat in captivitate impreuna cu ziarista franceza au venit dupa declaratia jurnalistei de la Prima TV. Marie-Jeanne a spus, la cateva zile dupa intoarcerea in Romania, ca "noi, fetele, ieseam mai des la toaleta", alimentand puternic ideea ca cealalta captiva este Florence Aubenas. "Este cel mai inteligent, puternic si bun om pe care l-am cunoscut in viata asta", a precizat, ieri, Marie-Jeanne, adaugand ca ziarista i-a fost ca o sora mai mare. Ea a mai spus ca isi cere iertare fata de sora lui Florence, cu care a stat de vorba dupa eliberarea ziaristilor romani, dar a subliniat ca nu i-a putut spune nimic acesteia de frica sa nu o puna pe Florence in pericol.
GAFA CU RASCUMPARAREA
Robert Menard, secretarul general al organizatiei Reporters sans Frontieres, declarase, sambata, ca intermediari ai rapitorilor jurnalistei Florence Aubenas au cerut, in primele trei saptamani dupa rapirea acesteia, o suma de ordinul a 15 milioane de dolari in schimbul eliberarii. Ministerul francez de Externe s-a grabit insa sa dezminta, in aceeasi zi, aceasta informatie. In aceste conditii, Menard a revenit asupra declaratiilor: "M-am exprima gresit. Am sugerat ca in astfel de cazuri exista intotdeauna cereri. Insa nimic nu permite in prezent o exprimare atat de afirmativa si precisa".
Florence Aubenas, ziarista a cotidianului Liberation care a fost eliberata dupa cinci luni de captivitate in Irak, este o profesionista extrem de meticuloasa, a carei rapire a suscitat dezaprobarea francezilor si o mobilizare fara precedent in Franta. Aubenas este cetatean francez si s-a nascut la 6 februarie 1961 in Belgia, la Ixelles, fiind fiica unui diplomat al Comunitatii Europene, Benoit Aubenas, si a lui Jacqueline, critic si profesor de istoria cinematografiei. Sosita la Bagdad la 16 decembrie 2004, ziarista a disparut, impreuna cu ghidul ei irakian Hussein Hanoun, la 5 ianuarie 2005.
Sursa:www.gardianul.ro |
| 2005-06-13 12:10:02 |
Postata de 2good |
|
|