| Pornografie la “Big Brother” |
O transmisiune in direct a reality-show-ului “Big Brother”, in care doi dintre concurenti faceau sex, a fost catalogata drept pornografie de catre presedintele CNA. Prima TV risca o amenda de o jumatate de miliard de lei.
Conflictul dintre Consiliul National al Audiovizualului si Prima TV a intrat intr-o noua faza ieri, dupa ce postul de televiziune a difuzat imagini cu doi dintre concurenti facand sex. CNA ar putea cataloga aceasta imagine drept „pornografica“ si ar actiona in consecinta.
Scena, care i-a avut drept eroi pe Andreea si Daniel, a avut loc joi noaptea si i-a surprins pe toti, fie ca se aflau in studioul Primei, de unde se transmitea „Salut, Big Brother“, fie ca se aflau acasa, in fata televizoarelor. Totul a avut loc in direct si de aceea s-a vazut clar ca atat regia, cat si moderatorul sau invitatii au fost pusi intr-o situatie pe cat de inedita, pe atat de dificila.
REACTIE.Presedintele CNA, Ralu Filip, are de gand sa ia masuri concrete in aceasta noua situatie, cu atat mai mult cu cat Big Brother nu se afla la prima abatere. „Am cerut caseta Primei TV, iar daca se confirma ca a avut loc un act sexual, nici macar nu mai conteaza ca acest lucru s-a petrecut sub patura“, ne-a declarat Ralu Filip. „Exista o lege, Legea audiovizualului, si aceasta interzice emisiunile cu caracter pornografic.“
Conform legii, orice act sexual concret este pornografie si nu conteaza felul in care acesta se consuma („sub“ sau „pe“ patura) sau ora la care a fost transmis. La aliniatul 1, articolul 39 spune clar: „Este interzisa difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizica, mentala sau morala a minorilor, in special programele care contin pornografie sau violenta nejustificata“. „Cand cineva face sex in fata camerelor inseamna pornografie“, a subliniat Ralu Filip. MIZA. „La mizeria morala se adauga si cea financiara, pentru ca in Occident, cel mai mic premiu la Big Brother este de 250.000 de euro. Mai mult, acum, in Germania, concurentii se lupta pentru un milion de euro. Inclin sa cred ca selectia fetelor a urmarit disponibilitatea acestora de a face sex in mod public. Aceasta este strategia pe care se bazeaza Prima TV.“
RATING. In opinia lui Ralu Filip, doua sunt problemele care apar la noua editie Big Brother. „In spectacolul din Romania se bagatelizeaza ideea de Big Brother ca simbol al unei dictaturi (comuniste), care devine un pretext de distractie si de satisfacere a unuor curiozitati cu mijloace legitimate de public. In al doilea rand, ceea ce vreau sa spun este ca, din experienta pe care o avem, nici un post de televiziune nu va sta cu mainile in san vazand ca pierde audienta. Acest lucru ar putea duce la o degradare a programelor audiovizuale din Romania.“
MASURI. CNA se va intruni marti pentru a vedea ce masuri se vor lua in acest caz. Prima TV si Big Brother nu se afla la prima abatere, pentru ca in urma cu aproape doua saptamani a primit o amenda de 200 de milioane de lei. Conform legii, amenda poate ajunge pana la o jumatate de miliard de lei, dupa care CNA poate cere chiar suspendarea emisiei pe perioade intre 10 minute si 3 ore.
--------------------------------------------------------------------------------
Ernest: „Am fost acolo. Am fost omul potrivit la momentul potrivit.“
Intamplator, invitatii Andreei Raicu in seara de joi erau Ernest, fostul concurent Big Brother, si Sanda Ladosi. „Fratiorul“ a ramas mut de uimire cand a vazut ce se petrece in casa. Cel care a spus ca actuala serie a fost „un film porno fara «actiune»“ a avut parte de o surpriza de proportii. Surprinsa a fost si regia de emisie, care nu mai stia ce sa faca: sa dea imagini din casa, din studio sau sa bage publicitate. Au combinat ultimele variante, cele mai nefericite, in opinia fanilor. Si, oricum, totul a fost extrem de scurt. Vorba unui glumet de pe forum: „Pana sa imi iau berea din frigider, am pierdut actiunea“.
Erenst crede ca a fost perfect. Mai bine nici nu se putea. Toata lumea a fost incantata ca exact cand le-a trecut prin cap Andreei si lui Daniel sa faca sex, ei erau in emisie. Nimic n-a fost pregatit dinainte. N-a fost montaj, n-au fost alte interventii. Totul a fost „pe bune, in direct“. Dar Ernest are totusi o dilema. Nu intelege de ce n-au fost aratate reactiile colegilor de apartament. „Aici e problema. Deja de aici nu mai avem de-a face chiar cu un reality-show. Daca azi vad montajul cu reactiile colegilor o sa stiu ca e o porcarie controlata, facuta ca sa impresioneze publicul. Era interesant sa stim chiar atunci ce cred ceilalti concurenti despre partida de sex a colegilor lor. E clar ca au fost discutii, din moment ce Monica i-a surprins in timp ce ei erau singuri.“
Una peste alta, Ernest povesteste ca atmosfera din platou a fost aproape la fel de incendiara ca si cea din casa. Invitatii si Andreea trebuiau sa depaseasca „bruiajul“ celor din regie, care erau exaltati si incepusera sa strige. Si, va asiguram, nu strigau ceva in genul lui Soso „Ooo, Doooamne!“. Si ca-ntotdeauna, nici o situatie extrema nu vine singura. (necaz nu-i putem spune, ca doar asta se dorea). Andreei Raicu i s-a stricat casca in emisie, motiv pentru care in timpul pauzei publicitare aceasta a trebuit inlocuita. Colegii de platou si invitatii s-au distrat de minune pe tema asta, caci in timp ce pe ecrane Andreea si Daniel faceau sex, Raicu era disperata ca nu poate sa „si-o puna...“. Era vorba, evident, de casca noua, insa, oricum, situatia a starnit zambetele invitatilor.
Intrebat daca e de parere ca Andreea vrea sa se foloseasca de comportamentul libertin ca sa ramana in casa, Ernest e convins ca ei chiar ii place ce face acolo. „Nu m-a surprins deloc. Era clar ca o va face mai devreme sau mai tarziu. Si chiar daca nu cred ca a facut-o pentru a-si asigura locul in casa, probabil ca nici un barbat n-o va vrea afara taman pe ea, ca n-au de ce. N-o dai afara pe tipa cu care ai putea sa te culci. De aceea, Andreea va avea de castigat pe tema asta.“
Sebastian S. Eduard
Miruna Mihalcea
Sursa: jurnalul.ro |
| 2004-03-27 11:11:47 |
Postata de sphere |
|
|