| Horia Garbea a devenit presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti |
Dramaturgul Horia Garbea a fost ales presedinte al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (ASB), cea mai mare filiala a Uniunii Scriitorilor din Romania, dupa un an si jumatate de interimat.
Conducerea ASB, aleasa luni, 6 iunie, inaintea alegerilor generale ale Uniunii, programate pentru 17 iunie, l-a desemnat in unanimitate pe Garbea in functia de presedinte pentru un mandat de patru ani. Din noiembrie 2003, el fusese secretar interimar, dupa disparitia lui Iosif Naghiu. Intre timp, statutul USR a suferit cateva modificari, inclusiv schimbarea titulaturii liderilor filialelor din "secretar" in "presedinte".
Horia Garbea a declarat ca ar vrea ca sediul in care functioneaza acum asociatia - o casa veche din centrul orasului - sa intre in patrimoniul acesteia, anunta Mediafax. In loc sa mai plateasca chirie la Primarie, el propune ca ASB sa cumpere partea sa de cladire (co-locatar este revista Vatra Romaneasca) si sa o lase unui chirias care sa o poata intretine din punct de vedere financiar, asociatia urmand sa se mute intr-un sediu "mai functional". Noul presedinte spera, totodata, ca bugetul ASB va avea de castigat de pe urma darii in folosinta a hotelului Uniunii Scriitorilor, cu toate ca va incerca sa obtina mai multe fonduri din afara resurselor Uniunii.
El vrea sa continue informatizarea asociatiei si acordarea in conditii cat mai bune a premiilor anuale. O "prezenta activa" a ASB in conducerea si juriile Uniunii Scriitorilor, "transparenta si conducere colectiva", "parteneriate cu alte asociatii de scriitori din Germania, Spania, Vietnam si China" se numara, de asemenea, printre planurile sale.
Horia Garbea a fost ales presedinte prin consens de membrii Comitetului Director, din care face parte si el (alaturi de Andrei Ionescu, Iuliu Ratiu, Alexandru Condeescu, Grisa Gherghei si Aurel Maria Baros), si de cei sase presedinti ai sectiilor (proza, poezie, dramaturgie si critica dramatica, traduceri, literatura pentru copii, critica). Pentru Conferinta Nationala au fost desemnati circa 340 de delegati din partea ASB", ne-a declarat Horia Garbea.
In acelasi timp, ne-a declarat ca se gandeste serios la ideea inscrierii in cursa pentru presedintia Uniunii Scriitorilor. Insa nu o va face pana nu se va consulta serios cu "potentialii sprijinitori si chiar cu domnul Manolescu. Daca voi candida, nu o voi face impotriva cuiva, ci pentru o cauza. Vad o competitie de idei desfasurata in maniera civilizata, cu respect pentru candidati. Deocamdata, insa evaluez situatia si consecintele", sustine Horia Garbea. (M.G.)
Sursa:www.gardianul.ro |
| 2005-06-10 11:03:17 |
Postata de 2good |
|
|