| Giuliana Sgrena, despre calvarul din Irak |
Ziarista italiana Giuliana Sgrena a stat de vorba cu reporterul revistei Tango, Roxana Iliescu. Iata o parte dintre destainuirile jurnalistei italiene despre calvarul trait in Irak.
 Cand am vazut prima filmare cu ea rapita, m-am cutremurat. Parea sfarsita. Doua luni mai tarziu, cand, printr-un concurs de imprejurari, i-am auzit vocea la telefon, imi tremurau genunchii. Ea era la capatul puterilor, iar eu aveam curiozitati jurnalistice. Imi era rusine. Am intrebat-o daca as putea veni la Roma sa-i iau un interviu. "Maine la 17:30", mi-a spus. Si am inghetat definitiv. Ma astepta la ora stabilita in casa ei din Roma. Micuta, firava, imbracata aproape neglijent, cu un zambet larg, cald, dar dureros de trist. Abia daduse un alt interviu pentru Corriere della Sera, dar, desi imi promisese doar 20 de minute, m-a suportat blanda, nobila, mai mult de o ora si jumatate. Tango: Imi dau seama cat de greu va este sa vorbiti despre luna de captivitate, dar am vrea sa intelegem un pic si prin ce au trecut colegii nostri. Momentan, ziaristii romani sunt in "silenzio stampa" fortata... La fel s-a intamplat si in cazul dumneavoastra?
Giuliana Sgrena: Nu, eu am stat in spital o luna, din cauza complicatiilor cauzate de gloantele americane, dar, imediat, din prima zi am vorbit cu magistratii si de-a doua zi cu ziaristii, cu colegii mei. Toata lumea voia sa stie ce mi s-a intamplat. † Aveti o minima idee de ce deocamdata la noi se tine totul secret? Poate din nesiguranta, poate vor sa afle tot mai intai ei, guvernantii, pentru a-si lua ulterior masuri de siguranta.
Credeti ca romanii ar fi platit o rascumparare?
Evident, nu am date concrete, dar anuntul presedintelui vostru a fost in acord cu cerintele americanilor. Adica sa nu negocieze cu rapitorii. La noi s-a negociat mereu.
Din ce stiti, guvernul italian ar fi platit pentru eliberarea dumneavoastra?
Ei au declarat ca nu, dar nici rapitorii mei nu au cerut nici un ban. Oricum, trebuie sa subliniez ca guvernul Berlusconi (pe care l-am contestat mereu si continuu sa o fac in materie de politica sociala) s-a comportat exemplar in cazul meu. A tinut mereu contactul cu familia mea si le-a spus tot timpul cum merg negocierile... Iar Nicola Calipari le-a insuflat mereu speranta si incredere... ca si mie, de altfel...
N-as vrea sa va pun aceasta intrebare, dar a tot circulat la noi in tara ideea ca o femeie nu ar trebui sa se duca in astfel de locuri periculoase...
E meseria mea de-o viata sa scriu despre suferintele oamenilor, sperand sa-i ajut in vreun fel. Nu m-am simtit niciodata inferioara barbatilor, ba, mai mult, de multe ori sensibilitatea mea de femeie m-a ajutat sa inteleg mai bine problemele celor despre care am scris. In Irak am fost de mai multe ori, chiar si la alegeri, si de fiecare data am fost foarte atenta. Nu imi puneam intalniri cu mai mult de cateva ore inainte, nu spuneam traducatorului meu unde mergem, ma rog, nu am vrut sa bravez. Dar meseria asta e riscanta prin natura ei. Sunt unii care vin doar ca sa spuna ca au fost in zone beligerante si apoi se inchid in hotel sau nu se misca de langa trupele armate. Dar, pe de alta parte, cele doua Simone rapite au fost luate din casa, iar Florance, din fata hotelului... Sunt riscurile meseriei.
Dar v-ati mai intoarce acolo?
Nu, nu, nu acum, in orice caz a devenit prea periculos. M-au si intrebat gardienii mei daca vreau sa ma intorc si am spus NU. Acolo se produc abuzuri de ambele parti. Irakienii rapesc, dar am vazut si civili de-ai lor ucisi fara motiv de americani... pentru ca, zic ei, asa sunt regulile razboiului. Trebuie schimbate! Oricare viata omeneasca valoreaza mai mult decat o regula! Inclusiv mai mult decat regula americanilor de a nu negocia, indiferent cate vieti pun in pericol...
EPISODUL ELIBERARII
"Timpul trecea ingrozitor de greu, auzeam voci afara, deasupra era un elicopter american care survola mereu, a fost cumplit. S-a mai intors unul din rapitori sa imi spuna ca in 10 minute urmau sa vina sa ma ia. Am inceput sa numar de disperare. Am ajuns la 600. Apoi la 700. Nu stiam ce sa mai fac. Apoi... "Giuliana, Giuliana, nu te speria, esti libera, sunt Nicola, prieten cu Pier, esti libera"... A fost cea mai dulce voce pe care am auzit-o vreodata. Ne-am mutat intr-o alta masina si dupa zece minute mi-a spus ca imi pot scoate ochelarii, ca suntem in afara pericolului. Nicola imi vorbea nonstop, glumea, incerca sa ma scoata din starea de soc. Cand, de undeva din neant, au venit gloantele. Numai in filmele americane mai vazusem asa ceva. Veneau gloante fara oprire. Soferul tipa "suntem Italieni, nu trageti!", iar Nicola m-a impins intre scaune acoperindu-ma cu corpul lui. Cand s-a oprit focul nu mai stiam nimic, daca sunt vie, moarta, de unde era tot sangele acela..."
POVESTEA
In interviu, Giuliana Sgrena povesteste cum a fost rapita din fata unei moschei, chiar in momentul in care voia sa sune la redactie, care a fost regimul de detentie, cum a aflat, uitandu-se la Euronews o data cu rapitorii, ca a doua zi urma sa fie omorata daca Italia nu-si retrage trupele, dar si episodul eliberarii si moartea agentului italian Nicola Calipari sau intalnirea cu cei dragi. Alte amanunte, in numarul doi al revistei Tango.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-06-09 10:32:46 |
 Postata de 2good |
|
|
