| Jaf la bratarile dacice |
12 persoane din Deva au fost retinute, ieri, fiind acuzate ca au vandut bratari dacice in valoare de 1,5 milioane de dolari, furate din situri arheologice, transmite corespondentul Mediafax.
Procurorul Augustin Lazar, coordonatorul anchetei care vizeaza presupusi membri ai lumii interlope din municipiul Deva, a declarat ca s-a stabilit valoarea bratarilor dacice traficate de cei retinuti.
1,5 MILIOANE DE DOLARI
"Am estimat ca valoarea acestor obiecte luate din siturile arheologice si vandute de membrii lumii interlope din Deva este de 1,5 milioane de dolari. Am gasit, in urma perchezitiilor efectuate, ieri, la domiciile celor retinuti, arme albe, sabii, topoare, pusti, dar si detectoare de metale", a declarat Lazar. Potrivit acestuia, au fost retinute zece persoane din Deva si alte doua din Abrud, una dintre ele fiind considerata capul lumii interlope din localitatea Abrud. Mai multe persoane, considerate membre ale lumii interlope din municipiul Deva, au fost duse, marti, incepand cu ora 7.00, la Parchetul Tribunalului Hunedoara, pentru audieri, in paralel fiind facute perchezitii la locuintele si localurile acestora.
Anchetatorii vor cere mandate de arestare pe numele celor retinuti. Ei sunt acuzati de asociere, in vederea savarsirii de infractiuni la patrimoniul national, sapaturi neautorizate in situri arheologice, lipsire de libertate, santaj si proxenetism. Daca vor fi gasiti vinovati, risca intre 10 si 20 de ani de inchisoare.
VANDUTE IN ANGLIA
Potrivit sursei citate, bratarile dacice luate din siturile arheologice de cei retinuti au fost valorificate pe piata interna si pe cea externa, in special in Anglia. Politistii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog din cadrul IPJ Hunedoara au facut, tot marti dimineata, mai multe perchezitii la domiciliile si la localurile unor membri ai lumii interlope din Deva.
Sursa:www.ziarulcn.com |
| 2005-06-01 12:21:45 |
Postata de 2good |
|
|