| Cannes - Maradona, la filmul lui Cristi Puiu |
Sambata s-a terminat Festivalul. Cititi despre venirea lui Maradona la premiera romanului Cristi Puiu, dar si despre palmares sau despre alte surprize.
de EUGENIA VODA
 Jarmusch, marele perdant - Vineri seara, pe scena de la "Debussy", din Palatul festivalului, dupa ceremonia de premiere a sectiunii Un Certain Regard era programat un film care, acum, face mare succes de public in Spania, o coproductie cubanezo-spaniola, "Havana Blues"; drept care, in public puteau fi vazuti, printre altii, diversi spanioli mai mult sau mai putin celebri, din lumea filmului, eclipsati cu totii de o mirobolanta Penelope Cruz. Dar nimic nu se compara cu entuziasmul provocat de prezenta in sala nu a vreunui cineast faimos, ci a unui… fotbalist – mic (de statura), gras si retras, dar intrat in legenda: Diego Armando Maradona! Insusi Kusturica lucreaza acum la un film despre magnificul supranumit si "butoias atomic", Maradona. Nu se stie daca Maradona era acolo ca suporter al filmului cubanez, in calitate de binecunoscut prieten al lui Fidel Castro; sau daca venise ca simplu cinefil. Cert este ca era acolo. Si a asistat la premierea lui Cristi Puiu, castigatorul sectiunii Un Certain Regard. A doua zi, in prestigiosul cotidian italian La Repubblica, aparea o poza a lui Maradona cu gura pana la urechi, si cu explicatia foto "Maradona a participat la proiectia filmului romanesc care a invins in sectiunea «Un Certain Regard»: «Moartea Domnului Lazarescu»" (cu titlul scris in original, in romaneste!). Am dat amuzantul exemplu nu ca sa arat, din invidie colegiala, ca si la case mai mari se mai incurca, in viteza, borcanele, nici ca sa-l semnalez pe Maradona ca pe un posibil agent publicitar al filmului nostru (sa ne imaginam ce-ar fi daca toti fanii lui Maradona s-ar repezi, pe urmele lui, in sala de cinema, sa vada si ei filmul romanesc!); am dat exemplul ca sa sugerez satisfactia cu care descoperi, in presa lumii, titlul unui film romanesc, in original, si in postura de castigator! Un jurnalist roman (care stie ce inseamna sa te chinui cu niste titluri asiatice premiate, si cu niste nume incalcite, greu de pronuntat) nu poate sa nu incerce un sentiment de microscopica revansa, vazandu-si acum confratii, din Japonia, sau din Coreea, sau de unde vrei de pe glob, transcriind, litera cu litera, si transmitand mai departe, un titlu pe care nu stiu sa-l pronunte! Serios vorbind, si deloc emfatic, serviciul pe care-l face filmul lui Cristi Puiu, in acest moment, culturii romane, si "mediatizarii" ei internationale, e mai vizibil si mai eficient decat toate actualele "actiuni" culturale ale ambasadelor noastre in lume, la un loc!
MOTIVATIE. Despre filmul premiat, "Moartea domnului Lazarescu", am scris la data premierei de la Cannes. Voi adauga acum doar motivatia regizorului american Alexander Payne, presedintele juriului, care a declarat, printre altele, pe scena, ca a fost vorba de o competitie stransa, intre filme foarte bune (22, selectionate din 16 tari), iar filmul romanesc a fost ales "pentru actorii lui minunati, pentru stralucirea cu care recreeaza realitatea si pentru calitatea umorului (extrem de) negru". E limpede ca, dincolo de specificul national, calatoria d-lui Lazarescu cu Salvarea prin Bucuresti – calatoria unui om spre conditia de obiect si spre moarte – a atins si "valente universale"… in directa legatura cu specificul national, trebuie amintit, in aceasta corespondenta festiva, faptul ca in Romania, "Romania, tara mea!", comisia de selectie a Centrului National al Cinematografiei a respins acest proiect; si doar dupa contestatii, memorii, derogari de la Ministerul Culturii – scenariul scris de Cristi Puiu si Razvan Radulescu a reusit, pana la urma, cu greu, sa intre in productie. Noroc ca in cultura, spre deosebire de medicina (ca tot e subiectul filmului nostru), nimeni nu da socoteala si nu poate fi declarat vinovat daca mutileaza sau traumatizeaza cariera, talentul, sistemul nervos al unui artist. Si asta pentru ca, aparent, nici lipsa de caracter si nici lipsa de gust nu sunt mortale. Ma intreb, totusi, ce trebuie sa simta acum (sau, ma rog, sa gandeasca, in cazul in care sa presupunem ca ar fi vorba de niste "nesimtiti") acei oameni din comisie care au respins un asemenea scenariu… Un proverb englezesc spune: "Succesul e cea mai buna razbunare…"
PALMARES. Sambata seara, pe scena de la Grand Theatre Lumiere, s-a anuntat Palmaresul celei mai importante sectiuni, care e Competitia. Editia a 58-a a Cannes-ului, spre deosebire de altele, a fost relativ compacta, valoric vorbind, fara catastrofe, dar si fara nici o revelatie veritabila; o selectie clasica, in care o serie de maestri au revenit pe propriile urme… in acest context, orice palmares ( sau aproape!) ar fi fost posibil. Palmaresul pentru care a optat juriul lui Kusturica e si el posibil. E genul de palmares care nu trezeste entuziasm, dar nici nu revolta. Echilibrat si neprovocator. Fara stridente.
PERDANTUL. Marele perdant al editiei e Jim Jarmusch; originalul cineast american a ratat Palme d’Or-ul, si a fost clasat pe locul al doilea, in dreptul numitului "Grand Prix", pentru comedia amaruie "Broken Flowers", care va face data, si care a avut mare succes la publicul festivalului, inclusiv la publicul criticilor. Pe scena, Jarmusch nu si-a putut camufla dezamagirea, indaratul discursului de multumire. Kusturica, cand l-a imbratisat ca sa-l felicite, avea, si el, un aer dezolat. Probabil ca n-a reusit sa-si impuna punctul de vedere, unui juriu care a preferat un cinema cu o mai mare incarcatura sociala, chiar daca, stilistic, mai banal, si infinit mai putin seducator. In schimb, cu toata sinceritatea, cred ca doar hazardul i-a propulsat pe fratii Dardenne in clubul inca si mai select al celor distinsi de doua ori cu Palme d’Or! Acum sase ani, acesti cineasti belgieni cu experienta de documentaristi au mai castigat Palme d’Or, pentru "Rosetta", tot un "studiu de caz" plasat in lumea marginalilor, asa cum este si filmul premiat acum, "L’enfant". Fara sa copleseasca prin personalitatea lor, sau printr-un univers artistic inconfundabil, fratii Dardenne exceleaza in punerea in pagina, autentica si anti-patetica, filmata in maniera documentara, a unei realitati sociale sordide (de pilda, in noul film, e vorba de un cuplu de tineri, dezmosteniti ai soartei, fara nici un capatai, in care iresponsabilul cap al familiei – de meserie hot – isi vinde copilul, pentru bani). Si asta nu in lumea a treia, ci in plina civilizatie, in Belgia de azi.
Alte premii importante din palmares au incercat sa impace diverse directii; un film chinezesc ("Shanghai Dreams", de Wang Xiaoshuai, drama sociala) a fost recompensat cu un Premiu al juriului; scriitorul mexican Guillermo Arriaga a primit Premiul pentru scenariu (pentru un western contemporan, "Cele trei inmormantari ale lui Melquiades Estrada"), iar interpretul american al filmului (si regizor debutant, la 59 de ani), Tommy Lee Jones si-a adjudecat premiul de interpretare masculina. Premiul de interpretare feminina a recompensat o actrita israeliana, plina de vitalitate si de autenticitate, genul "nedecorativa, dar cat de adevarata!", Hanna Laslo, din "Free Zone", de Amos Gitai, o soferita de taxi care "merge mai departe", din Ierusalim pana in Iordania. Pe scena de la Cannes, actrita si-a dedicat premiul "tuturor victimelor, si de o parte si de cealalta"… Ceea ce ne-a reamintit concluzia lui Alexander Payne, lansata cu o seara inainte, despre gustul pe care i le-au lasat filmele din Un Certain Regard: "Citandu-l pe Bunuel, nu traim in cea mai buna dintre toate lumile posibile!" Noi o stiam de mult, fara sa stim ca e din Bunuel.
CULTURA
"Serviciul pe care-l face filmul lui Cristi Puiu, culturii romane, e mai vizibil si mai eficient decat toate actualele "actiuni" culturale ale ambasadelor noastre in lume" - Eugenia Voda, critic de film
PREMII
"Palmaresul pentru care a optat juriul lui Kusturica e genul de palmares care nu trezeste entuziasm, dar nici nu revolta. Echilibrat si neprovocator" - Eugenia Voda, critic de film
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-05-23 12:10:44 |
 Postata de 2good |
|
|
