| "Am o mare bucurie de a trai si de a munci" |
Se straduieste zi de zi sa faca tot felul de lucruri, se implica in diverse proiecte, dar numai prin teatru se simte implinita. Fericita. De aceea, spune ca nu ar fi putut face alta meserie. De cand a invatat sa-si puna intrebari, Rodica Mandache a stiut ca drumul ei va fi spre scena.
de MIRA MUNTEAN
 Pleaca de acasa la ora 7:00 dimineata si se intoarce seara tarziu. Mereu trebuie sa fie intr-un loc unde se intampla ceva, fie un recital, un spectacol, fie o gala de teatru ori o intalnire cu studenti la actorie. Ne-am intalnit la Teatrul Odeon, unde joaca in piesa "Livada de visini". Am stat de vorba intr-o cabina, destul de putina vreme, pentru ca trebuia sa repete inainte de spectacol. Pare intr-o graba permanenta, vrand sa faca multe si cat se poate de bine.
APROAPE DE TINERI. Daca cineva ar veni la Rodica Mandache si i-ar spune ca ar putea trai mai bine si ar fi mai bogata, dar sa renunte la teatru, acel om nu o cunoaste deloc. Spectacolele ii aduc bucurie. Altceva nu mai conteaza pentru ea. Chiar daca, dupa cum spune, de la o anumita varsta, actorii nu mai sunt atat de cautati. "Sunt fericita ca lucrez", spune zambind. Pe langa spectacol, viata a dus-o spre catedra, la o clasa de actorie, unde preda impreuna cu Eusebiu Stefanescu, un om cu care se intelege bine pentru ca "este o structura diferita de a mea". Este o provocare. "Nu stiu cati dintre studentii pregatiti de mine vor face actorie. Incerc sa-i formez si uman, nu numai actoriceste. Ii iubesti, ii inveti sa te iubeasca… E o perioada in care tinerii nu prea mai citesc, asa ca ma straduiesc sa le deschid pofta pentru cultura… apas pe toate butoanele ca sa le dezvolt energia. In viata trebuie sa ai multa energie ca sa mergi mai departe. Ma induioseaza tare cand ma asculta, ma revolta cand nu ma asculta, ma fac sa plang cand dam examenele, imi place transfigurarea pe care le-o smulg cateodata."
TRAIRI. Vorbeste cu drag despre actritele de la care a avut intotdeauna ceva de invatat. Dar nu numai. Despre oamenii pe care i-a intalnit – pe unii, doar in scrieri – de-a lungul vietii si care i-au oferit ceva din ei. A fost mereu schimbatoare, cum spune, de aceea crede ca "a obosit in sentimente". "Mereu am alergat dupa ceva, nu cred ca am fost intotdeauna cand si unde trebuia la momentul oportun, dar viata m-a iubit si am facut totusi ceva." Despre acel "ceva" nu-i prea place sa vorbeasca. A fost candva. Un spectacol, un loc, o intamplare… Se gandeste daca rolurile pe care le-a avut au schimbat-o… "Pana la urma, destinele umane pe care le joaca un actor ii adauga ceva, il invata ceva. E ca o limba straina. Eu chiar preiau din structura, din felul bataios al unor personaje. Sunt multe energii care se acumuleaza si trebuie apoi sa iasa cumva. Si exista tot felul de mijloace de a te exprima." Crede ca s-a schimbat mai degraba prin rolurile altora, prin jocul celorlalti, fiindca a fost (si este) un bun spectator, ahtiat dupa teatru, care nu pierde nici macar o piesa. "Ma duc la teatru, ca spectator, cu o mare placere. De acolo imi iau hrana foarte suculenta." Nu se impaca sub nici un chip cu "bascalia asta in care traim". "E o perioada de viata in care toata lumea face bascalie de orice. E o trasatura a poporului roman sa luam totul in deradere."
LEGATURA. A umblat mult cu teatrul prin lume, simtind acel public cu totul altfel. "In orice tara, publicul este mai asezat, mai bun in aceasta meserie decat la noi. Spectatorul roman, chiar daca vine la teatru, se vede ca nu se poate concentra, se gandeste la altceva in timpul piesei. Cand joaca, un actor trimite un flux catre sala, iar acesta trebuie sa vina inapoi. La noi, asta nu functioneaza uneori sau se simte ca de la un om bolnav."
SUFLET APRINS. Cand joaca drama, sufera dupa comedie. Si invers. Toate personajele i-au fost dragi. Mai mult, cu toti actorii spune ca s-a inteles bine. "Cred ca totusi cel mai greu este sa joci comedie. Oamenii devin copii cand vin la spectacolele de comedie si atunci eu, ca actor, traiesc bucuria." Ca om, traieste la fel de intens. De aceea, considera prietenia cel mai puternic sentiment ce poate exista. Si chiar daca nu-i place sa vorbeasca despre ce a fost in spate, spune ca are multe regrete, de ambele parti: si ce-a facut, dar si ce nu a facut. "Am gresit de multe ori. Nu am un caracter foarte frumos, nu sunt prea sociala, sunt agresiva, impulsiva, grabita, vorbesc mult… multe defecte am… (pauza) Da, cred ca am si calitati." Apreciaza la oameni bunatatea, cinstea, modestia, demnitatea. Fiindca spune despre ea: "Nu am o latura cinstita. Sunt chiar amorala, in felul meu… adica, daca trebuie sa fur ceva, eu fur, daca trebuie sa mint, mint… Sunt constienta de toate acestea, de aceea incerc sa-mi reprim asemenea porniri. Ma straduiesc".
FAMILIA. Sotul ei, Aurel Mihailopol, a trecut in lumea de dincolo de mult. Ea a ramas cu o fata, care acum are 26 de ani. Diana Maria a facut Regie. "E o fata frumoasa si vulnerabila. M-am mirat ca a urmat Regia, a fost alegerea ei. E un suflet artistic." Familia este pentru ea foarte importanta. A incercat sa-i fie fiicei ei si mama, si tata. "Incerc sa cimentez o familie asa cum ne-a dat-o mama si tata", spune. Are o sora, care locuieste cu ea in Bucuresti, si un frate, la Brasov. Impreuna se bucura de fiecare clipa de viata. Ce isi mai doreste? Aparent, un lucru simplu… "Sa fiu sanatoasa si toti ai mei sa fie sanatosi, sa am puterea sa lucrez. Am o mare pofta de viata, o mare bucurie de a trai si de a munci. Imi place sa muncesc pana cad jos." Si chiar asta face. Dar numai asa simte bucuria clipei.
SUS SAU JOS
"Tinerii nu prea sunt constienti de sentimente, iubire, responsabilitate. Nu au maluri, cum se spune, chiar daca exista modele pe care le pot avea. Lumea nu e atat de schimbata, doar fereastra prin care ne uitam la lume e altfel, vedem mai putine lucruri. Elisabeta Rizea este un model. Se gasesc modele, chiar si in carti. Depinde ce vrei, toti suntem intre sus si jos, intre abject si sublim. Fiecare se opreste unde vrea" - Rodica Mandache despre cautari
GENERATII
"Actorii sunt paratrasnetul vremii, prind si binele, si raul. Suntem expresia a ceea ce simtim, cat simtim. Traim o perioada mai rece, tulbure. Tineretul pare ca nu are nevoie de nimeni si de nimic. Or, noi ne uitam la cei de dinaintea noastra ca la niste icoane" - Rodica Mandache, despre ieri si azi
SCENA SI SCRIITURA
Rodica Mandache s-a nascut la Iasi, in 14 aprilie 1943. A urmat la Bucuresti cursurile Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale", Facultatea de Teatru, Sectia Actorie. A jucat pe scena teatrelor din Iasi, Braila si Bucuresti, intruchipand zeci de personaje. La Teatrul National din Bucuresti a debutat intr-o piesa regizata de Alexandru Finti. A jucat alaturi de mari actori, printre care Dina Cocea, Coca Andronescu, Carmen Stanescu, Mariana Mihut. Incurajata de prieteni, mai ales de Valentin Silvestru, "cel care mi-a deschis pofta pentru scris", s-a apucat sa scrie si n-a mai lasat creionul din mana. A scris dramatizari si texte originale, critica, eseuri, scenarii. "Poate cel mai bun lucru pe care l-am facut in ultima vreme este scrierea scenariului radiofonic dupa cartea Irinei Nicolau «Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara».Elisabeta Rizea, simbol al rezistentei impotriva comunismului, a avut un destin fabulos."
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-04-28 11:43:04 |
 Postata de 2good |
|
|
