| PSD - O femeie, impotriva lui Mitrea si Ponta |
Senatorul PSD Ion Iliescu a lansat luni seara, la Marius Tuca Show, la Antena 1, ideea unei posibile candidaturi a unei femei pentru postul de secretar general al partidului.
PLANURI. Corina Cretu tinteste la o functie de conducere. "Cursa este inca deschisa si e greu de apreciat ce se va intampla. Pentru functia de secretar general sunt foarte multe posibilitati. S-ar putea si o femeie sa apara, pentru ca noi stam prost ca numar de femei in posturi de conducere si avem si o datorie fata de Internationala Socialista", a declarat Iliescu. Senatorul PSD nu a facut insa nici o nominalizare, rezumandu-se sa spuna ca in partid sunt multe femei "bune, cu experienta". Iliescu a precizat ca a lansat ideea candidaturii "ca pe o provocare", dar decizia finala va apartine Congresului din aprilie. In opinia sa, numarul mic de femei din structurile de conducere ale PSD este un "handicap" pentru partid si nu stie cum va fi "descurcata" situatia. Daca intr-adevar o femeie ar intra in competitia pentru functia de secretar general, ea se va bate pentru acest post cu vicepresedintele Miron Mitrea, liderul TSD, Victor Ponta, si, posibil, cu presedintele executiv, Octav Cozmanca.
"INADMISIBIL". Ideea intrarii in cursa a femeilor pentru o functie de conducere la Congres este sustinuta si de senatorul Corina Cretu, fost purtator de cuvant al lui Ion Iliescu la Cotroceni. In opinia acesteia, este "inadmisibil" ca intr-un partid social-democrat precum PSD sa nu fie nici o femeie in structura de conducere la varf. Corina Cretu ne-a declarat ca doreste "sa se implice" si ca va candida pentru o functie de conducere, dar nu pentru cea de secretar general. Senatorul crede ca pentru aceasta pozitie este nevoie de o "mana forte", "o persoana cu autoritate". Fostul ministru al Justitiei Rodica Stanoiu a declarat ieri ca nu este interesata sa candideze pentru o functie, in timp ce Hildegard Puwak, presedinte al Organizatiei de Femei a PSD, a evitat un raspuns pe aceasta tema. (Lavinia Dimancea)
DISCUTII IN PARTID
Promovarea femeilor in structurile de conducere a fost unul dintre subiectele dezbatute si la ultimul Birou Executiv Central al PSD, printre sustinatorii acestei idei numarandu-se si Elena Dumitru, fost ministru al Muncii. Elena Dumitru ne-a declarat ieri ca sunt femei in PSD interesate sa intre in cursa si crede ca printre acestea ar putea fi Corina Cretu si Rovana Plumb, personal neputand candida, deoarece nu are vechimea necesara, respectiv trei ani.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-03-16 11:31:46 |
Postata de 2good |
|
|