| Izgonita din viata cu o seringa infectata |
SUPRAVIETUITOAREA - O fata a rezistat unei cumplite boli si oamenilor care au izolat-o
 La cateva luni, mama unei fete bolnave de SIDA se duce la o comisie medicala pentru a reinnoi dosarul. Dupa ce portareii cu halate albe se conving ca Elena are SIDA si nici nu a murit intre timp, acestia ii elibereaza actele care ii dau dreptul fetei sa traiasca in iadul unei societati care nu o vrea.
DORU COBUZ
RUGA. Foarte credincioasa, Elena se roaga in fiecare zi, dar la slujba se duce doar la marile sarbatori, si atunci pe furis. Elena avea vreo sase anisori cand, din patul de spital, a primit sentinta care o va condamna pentru toata viata: "Are HIV. Va muri". Impreuna cu mama sa, au ascultat fara sa aiba nici o reactie la vorbele doctoritei. Se intampla intr-unul dintre saloanele Spitalului "Grigore Alexandrescu", iar medicul profeseaza si astazi, avand ocazia sa dea astfel de vesti si altor parinti si copii. Mama Elenei a strans din dinti. Si-a luat fata acasa si s-a apucat sa caute informatii despre boala fetitei. Nici acum, la 12 ani de la verdictul aruncat de pe varful buzelor de acea femeie, mama nu a renuntat la a spera ca va fi gasit un leac care sa-i dea fata inapoi. Anual sau la sase luni, dupa cum decid medicii, mama Elenei, Dana B., trebuie sa se duca in fata unei comisii sa dovedeasca ca fata ei este bolnava, ca nu s-a vindecat cumva intre timp si nici nu a murit. Atunci cand raspunsurile ei nu sunt prea convingatoare, cate un medic vine sa o vada pe Elena. Vine doar sa se asigure ca fata nu a fugit in lume cu vreun baiat si ca mama nu solicita nejustificat pensie si retributie de insotitor. Absurda soarta care i-a dat boala blestemata este insa o problema minora pe langa multe altele, carora trebuie sa le faca fata sistemul imunitar al adolescentei. Atunci cand comisia ii emite mamei actele privind conditia fiicei ei, se fac formele de primire oficiala in iadul cotidian. Un iad cu portarei in halate albe si cu stetoscop la gat.
TAINA SANGELUI. Acum, Elena are putin peste 17 ani si isi petrece cea mai mare parte a timpului in casa. Cand nu se joaca pe calculator sau cu papusile dragi, gateste. Cu exceptia ciorbei de burta, unde o mai ajuta mama, fata pregateste aproape orice, ca o mandra gospodina. Mai ales mancarica de castraveciori. Altadata le ajuta pe surioara si mama sa la martisoare. Familia ei are deja o traditie de cativa ani de cand iese cu martisoare primavara la vanzare. Toate facute de mana, in casa. Dormitorul familiei este transformat intr-un adevarat atelier, iar micutele figurine asortate cu snurulete alb-rosii stau frumos aliniate in pat si pe tablia de deasupra. Munca incepe in octombrie, iar roadele le aduna abia in martie. In acest fel, tatal fetei castiga bani pentru cele trebuincioase in casa si pentru medicamentele atat de necesare Elenei.
In afara de parinti, frati si doua-trei rude foarte apropiate, nimeni nu stie de chinul fetei. Mama, o femeie scunda si firava la trup, careia Elena ii seamana bine, povesteste cu vocea uscata; rand pe rand, toti cei care au aflat despre teribila boala a micutei au fugit de ea. "Ii luam pe toti la discutii de departe, sa vad ce reactie au... Sa stiti ca tare e rea lumea", povesteste mama micutei.
IZGONITA DE PREOT. Niciodata nu iese Elena singura din casa. De cele mai multe ori o insoteste mama, iar cu cei de varsta ei nu se joaca decat atunci cand se duce la tara. Dupa ce au vazut pe pielea lor ce se intampla cu oamenii care afla despre starea Elenei, acestia s-au convins ca lucrul cel mai bun pe care il pot face este sa nu discute aceasta problema cu cineva decat atunci cand este strict necesar. Cand s-a dus s-o inscrie la scoala pe Elena, Dana B. a avut o mare surpriza. Desi legea ii dadea fiicei sale aceleasi drepturi ca oricarui alt copil, directorul a acceptat doar varianta ca un profesor sa pregateasca fata in regim de fara frecventa. Sora sa, Alexandra, a urmat cei opt ani de scoala impreuna cu Elena, pentru a nu o lasa singura. Pentru ca nici un profesor de specialitate nu a dorit sa predea micutei, cele doua surori au urmat opt clase cu ajutorul unei invatatoare inimoase, care nu s-a ferit nici o zi de eleva ei speciala. In schimb, fata, obisnuita ca oamenii sa o fereasca sau sa-i ocoleasca ea, pentru a nu se expune umilintelor, a simtit ca-i fuge pamantul de sub picioare atunci cand a marturisit preotului despre maladia din sangele ei. Acesta a alungat intreaga familie din biserica, de parca acestia ar fi adus-o la marturisit pe fiica lui Belzebut. Ochii Elenei se intristeaza pentru prima oara. Icoanele prinse de carpeta de deasupra patului pe care sta micuta par sa se intristeze o data cu fata: "Pur si simplu ne-a dat pe toti afara", repeta Elena. Casa Domnului, singurul loc unde ar fi asteptat iubire neconditionata, i-a fost interzisa.
SUFRAGERIA CA O FARMACIE. Cand nu o alunga oamenii, Elena prefera sa se fereasca ea de acestia. Fie pentru a nu lua vreun virus – SIDA i-a luat trupului firav al adolescentei puterea de a se apara singur si de aceea ea se imbolnaveste foarte des –, fie pentru a-i feri ea pe ceilalti. Desi are probleme cu dantura, nu a mers la nici un medic, de frica sa nu fie alungata de stomatolog, dar si pentru ca, daca nu l-ar avertiza pe acesta, ar aparea riscul de transmitere a virusului mai departe, din neglijenta.
Camera in care isi petrece Elena cea mai mare a vietii este plina de medicamente. Dana B. a invatat in timp inca o meserie, aceea de farmacist, tot cautand cea mai buna solutie pentru metoda de aparare a micutei de bolile care ii dau tarcoale. Aproape tot timpul, Elena sufera de cate o maladie, mai mult sau mai putin grava pentru un om normal, dar care ei i-ar putea fi fatala daca nu ar fi tratata la timp. A fost internata o singura data dupa ce i-a fost pus diagnosticul, dar in spital trupul fetei a devenit o rana uriasa, victima a micozelor care afecteaza o tanara in starea ei. Dana B. si-a luat fata acasa si o trateaza cu toata priceperea, iar timpul care-i ramane si-l dedica in continuare cautarii oricarei informatii care sa-i dea speranta ca fata ei se va vindeca intr-o zi.
CASA REZISTENTEI. Elena impreuna cu parintii ei au refuzat tratamentul cu retrovirale administrat celor mai multi dintre copiii condamnati la acelasi blestem. "Cand mi-au adus hartia sa semnez ca sunt de acord cu tratamentul, am inteles ca aceste medicamente sunt inca intr-o faza experimentala si am refuzat", povesteste Dana B. Intelegand ca, deocamdata, singurul tratament necesar Elenei este acela adecvat bolilor care ii ataca sistemul imunitar, familia acesteia si-a asumat acest risc. "Toti ceilalti copii pe care ii stiam noi cu SIDA au facut tratamentul cu retrovirale, dar au murit pana azi aproape toti", spune Elena. Din dulapul garnisit cu flacoane si tablete de medicamente, fata scoate trei albume foto si ne arata pozele cu prietenii ei, care s-au dus toti pe rand. Fotografiile Elenei seamana cu cele ale oricarei alte fete, satena, cu zambet larg si ochi mari si negri. Amintiri cu familia, toti cei iubiti si animalele dragi. Acesta a fost norocul Elenei: a avut o familie care a inconjurat-o cu dragoste. "Niciodata nu ne-a fost frica ca ne-am putea imbolnavi si noi. Am luat si am citit despre boala... Lumea e atat de putin informata", povesteste Dana B.
GATA PENTRU SACRIFICIU
In ’95, cand medicul congolez Joseph Cruz a venit in Romania pentru a le propune autoritatilor sa-l sprijine pentru a trece in ultima faza a testelor medicamentul sau anti-SIDA, Colladeter, mama Elenei si-a regasit speranta. "Ne-am dus, eu si alti parinti, la Ministerul Sanatatii si le-am spus sa faca teste pe noi. Sa ne infecteze pe noi si sa verificam medicamentul. Ca au spus ca pe copii nu se poate." Sperantele familiei au fost intarite de efectele foarte sanatoase ale unui tratament cu vitamine pe care dr. Cruz i l-a aplicat Elenei. Acesta a fost nevoit pana la urma sa paraseasca Romania, iar familii ca aceea a Elenei au ramas in urma cu putinele sperante risipite.
JUSTITIE VIRUSATA
Elena s-a nascut la sapte luni cu probleme de sanatate si a contractat Salmonela in maternitate. Asa ca la varsta de trei ani micuta era inca in tratamente, iar in perioada 30 august–5 septembrie a fost internata in Spitalul "Grigore Alexandrescu". In salonul Elenei erau internati mai multi copii din leagane, iar personalul medical le administra tratamentul injectabil tuturor cu o singura seringa. In 2002, Elena B. a facut plangere penala impotriva personalului spitalului, care "a ignorat orice regula elementara de protectie a sanatatii pacientului". Plangerii sale penale i-a raspuns procurorul criminalist Andreea Serbanoiu, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti – dupa aproape doi ani si dupa memorii adresate pana si premierului Adrian Nastase. Procurorul Serbanoiu a semnat insa o rezolutie care confunda datele din dosarul inaintat de avocatul Elenei si trage o concluzie "generoasa": faptele s-au prescris.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-02-25 10:27:13 |
 Postata de 2good |
|
|
