| Viata, vazuta prin obiectivul camerei |
Prin fata camerei lui de luat vederi au trecut Stefan cel Mare cu sabia-n vant, Ion a’ lui Rebreanu, Tanase Scatiu si Veronica-mititica. Marian Caraivan este el insusi un personaj din culisele cinematografiei romanesti, o viata masurata in kilometri de pelicula.
ALEX NEDEA
 CUPLU. O relatie durabila Marian Caraivan si "iubita sa". "M-am nascut in cinematografie", zice Caraivan, pronuntand cu gravitate fraza care parea din timp pregatita. Sade pe un scaun cu mainile proptite pe genunchi. Gros plan: ochelarii lui cu rame din plastic, cu lentile largi, ii acopera ochii de o culoare ciudata, intre albastru si caprui, buzele subtiri vorbesc despre cum s-a indragostit el de imagine. Descrie. Era la scoala in Giurgiu… o camera obscura, luminata de un bec rosu, mana lui trecand prin solutie hartia alba pana cand, incetul cu incetul, portretul pozat de el cu un Smena s-a ivit de nicaieri. De la fotografie a sarit repede la film. A dat in Bucuresti la Scoala Tehnica Cinematografica si de acolo, in 1962, s-a pomenit la Buftea direct la sectia unde se faceau trucaje. Trei ani a furat meserie de unde a putut, il analiza pe maestrul Ovidiu Gologan cum pune lumina. Plan-ansamblu: studioul stirilor Antena 1, unde ne poftise la interviu. El, operatorul-sef de la stirile de la ora 13:00, sta pe un scaun inalt langa un car de filmare, noi suntem tinuti in picioare in fata lui. Luam notite. "In ’65 am ajuns operator la filme de scurtmetraj, din acelea propagandistice. La Buftea se primise insarcinarea ca eu sa fac un documentar despre Ministerul Agriculturii". A filmat ferme, animale, tarani, productie etc. si asa de impresionati au fost cei de sus, ca au cerut ca din ferme, animale, tarani etc. sa se faca film artistic. "Stateam cate un an prin paduri sa filmam partide de vanatoare. Filmele erau tot pentru protocol, sa atraga ministri din Vest sa vina la impuscat in Romania", isi aminteste Caraivan, nea Marin, cum il striga colegii mai tineri. Au filmat la vanatoarea lui Gheorghe Maurer, "un om de mare clasa", crede operatorul. Vana comunistul numai masculi, lasa femelele sa-si vada de productia "cincinala" de pui.
IMAGINE DUMNEZEIASCA. De la filme de protocol a trecut la filme artistice. Cand vorbeste despre viata pe platourile de filmare, descrie imagine dupa imagine: doua caprioare plangand ingenuncheate in fata aparatului sau. Lucra la un film de scurtmetraj, o ilustrare a celebrei poezii a lui Nicolae Labis. Adusesera doua caprioare pe care vanatorii trebuiau sa le impuste. Bietele animale parca stiau ce le asteapta: n-au luat-o la fuga, ci s-au prabusit in fata obiectivului si lacrimau. Asa de emotionanta a fost scena, ca si cei din echipa de filmare s-au pus pe plans. Alta imagine: Tanase Scatiu tarandu-se prin mocirla in timp ce Marian ramasese incremenit, cu picioarele afundate in namol. Era noapte, ploua si fulgera de se despica cerul in doua. O vreme, spune el, "dumnezeiasca", pentru ca pentru acea secventa nu a mai fost nevoie de masinile de ploaie.
PE VERONICA A SALVAT-O PERUCA. Filmele sale de suflet au fost "Veronica" si "Veronica se intoarce". Le boteaza "Veronicile". A participat si el la preselectia copiilor. Trebuia sa-si dea cu parerea care prichindel e telegenic, care are prezenta de spirit. "Fetita care a primit pana la urma rolul principal, Lulu Mihaescu, era foarte buna, dar nu corespundea din punct de vedere fotogenic. «Mai, hai sa-i punem o peruca!», a venit unul cu ideea. Si i-am pus peruca." A fost greu sa lucrezi cu piticii de sase ani, se plictiseau repede, ca sa-si revina trebuia sa-i imbunezi cu ciocolatele si cu plimbari lungi alaturi de parinti. Pentru a face secventele acelea cu zborul Veronicai, se zbura pana la Moscova, unde exista aparatura speciala. Ne spune mandru: "Elisabeta Bostan era mai dura cu cei mici, dar eu eram considerat caprioara blanda, le ofeream cate o ciocolata." Aproape i-au fost de inima si "B.D."-urile. Ce s-a mai distrat operatorul cu Jean Constantin si cu Toma Caragiu! Ne zice una buna: "Avea Jean in masina un pechinez care se tot agita sa fie scos afara. Jean da sa-l scoata, dar vede cainele lup care juca in film. Si-i zice dresorului: «Ma, ia-l de-aici, ca-l rupe pechinezu’!». Ala radea. Atunci, Jean ii da drumul cainelui din masina si se duce direct la lup. Si dang-dang a sarit sa-l f… «Ti-am zis ca ti-l rupe!»"
DECEMBRIE ’89. Marian Caraivan a lucrat si la filme istorice. La Gheorghe Doja a fost cu cantec. Era o productie romano-maghiaro-ceha. La romani, filmul s-a chemat "Sentinta", iar la unguri – "Gheorghe Doja". Dar maghiarii au facut o schema: cand au dus filmul la ei in tara, au inlocuit costumele traditionale ale maghiarilor din Romania cu cele ale ungurilor. La Stefan cel Mare s-a lucrat contra cronometru. Primisera securistii informatia ca moldovenii de peste Prut pun de un film despre domnitor. Nu putea Romania sa fie mai prejos si, uite-asa, cei de la Buftea au primit comanda urgenta, plus ca in paralel trebuia sa se filmeze si Fratii Jderi. Cand povesteste, nea Marin amesteca secvente de film cu secvente de viata. Ne spune ca nu o sa-i iasa niciodata din cap urmatoarea imagine: un excavator retezand capul unui om inca viu, prins intre daramaturile cutremurului din ’77. Era martie, era cald si un miros de cadavru plutea in aerul din Bucuresti, iar el se plimba de colo-colo cu camera in mana, sa imortalizeze tragedia.
La Revolutie a iesit in strada sa filmeze. Nicolaescu i-a mobilizat pe cameramanii de la Buftea, imprastiindu-i pe zone. Lui Caraivan ii cazuse MApN. A ajuns acolo taman dupa ce se petrecuse macelul acela din autobuz. A mai fost si la CC, a trebuit sa intre in cladire, dar s-a gandit la familia lui, la cei doi copii, si a trimis pe altcineva acolo. Ii era frica.
DE LA BUFTEA LA RTL. Dar a trecut si Revolutia si cu ocazia asta a trecut si nea Marin granita la nemti. Era prin vara lui ’90. A stat el ce a stat la sora lui, plecata din tara in 1972 si, cand tocmai credea ca e prea batran sa-l mai angajeze cineva in strainatate ca operator, s-a ivit si ocazia: un grec l-a recrutat la o televiziune locala din Berlin. De aici a ajuns si colaborator la RTL. "A venit la mine unu’. Si zice: «Eu sunt… Ich bin Kurt. Vino maine sa faci un reportaj». La ei in redactie era totul foarte ordonat. Cand am intrat in cladire, nu era nimeni care sa imi zica unde sa ma duc si ce sa fac. Era acolo un ecran pe care gasesc numele meu si toate instructiunile: du-te la dulap, ia camera, du-te la masina, pleaca acolo." Dar strainatatea l-a cam obosit pe Marian, asa ca in 1996 s-a intors in tara. Si-a lasat cei doi copii in Germania sa-si termine studiile, cu vorba ca apoi sa se intoarca si ei. S-ar baga la un film si acum, la 66 de ani, dar nu ar mai avea timp sa stea cu nepotica si cu fiica lui, care trebuie sa vina acasa de la Berlin. Si-si inchipuie de pe acum cu drag cum or sa stea la discutii, el o sa descrie imagini din viata lui si poate ii va arata si nepoatei filmele pe care le-a facut Caraivan copiilor lui, de cand s-au nascut. Vreo 20 de casete a umplut cu secvente cu familia lui. Din "suturi", adica din resturi de pelicula ramase de pe platou, si-a facut si el un film de 10 minute cu momente din viata lui de operator. Un film care i-a fost furat la Berlin cu tot cu camera.
PRIN PADURI
"Stateam cate un an prin paduri sa filmam partide de vanatoare. Filmele erau tot pentru protocol, sa atraga ministri din Vest sa vina la impuscat in Romania" - Nea Marin Caraivan, indragostit de imagine
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-02-22 11:28:54 |
 Postata de 2good |
|
|
