| Scandal in Senat - Vacaroiu este acuzat de abuz in functie |
Vicepresedintele Senatului, Radu Berceanu, (Alianta D.A.) l-a acuzat ieri pe presedintele institutiei, Nicolae Vacaroiu (PSD), de abuz in functie si incalcarea regulamentului acestei Camere.
DISPUTA. Alianta aduce din nou in discutie inlocuirea lui Nicolae Vacaroiu de la conducerea Senatului. Dupa o sedinta de aproape trei ore, membrii Biroului Permanent (BP) al Senatului au declarat ca disputa dintre putere si opozitie legata de schimbarea secretarului general inca nu s-a incheiat, dezbaterile fiind amanate pentru saptamana viitoare.
REGULAMENT. Berceanu a spus ca reprezentantii Coalitiei au propus, in sedinta Biroului Permanent, un proiect de modificare a Regulamentului Senatului, astfel incat numai BP sa poata propune plenului un secretar general. Actualul regulament are doua prevederi contrare: articolul 200 ii da acest drept presedintelui, iar articolul 32 prevede ca membrii Biroului Permanent stabilesc titularul acestui post. Berceanu sustine ca Vacaroiu a abuzat de functia de presedinte al Senatului, "cerand sa se voteze numai ce doreste el".
AVERTISMENT. Berceanu a avertizat ca va cere conducerii Coalitiei sa ia cat mai repede o decizie in privinta procedurilor de schimbare a presedintilor celor doua Camere. Liderul Aliantei D.A. nu a putut insa preciza modalitatea concreta prin care senatorii puterii vor incerca schimbarea presedintelui Senatului. "Parghia noastra este majoritatea din plen, iar plenul este suveran", a subliniat Berceanu, admitand totodata ca nu poate cere direct plenului schimbarea lui Vacaroiu. In replica, Nicolae Vacaroiu l-a acuzat pe Berceanu ca face "jocuri de interese", in disputa dintre Putere si Opozitie pe tema numirii secretarului general al institutiei. "Eu nu vad in ce consta interesul lui deosebit ca sa puna la Senat un secretar general din partea Puterii", a spus Vacaroiu. El a insistat pe ideea numirii unui secretar general apolitic, acuzand actuala putere ca vrea sa politizeze postul. (Gabriela Antoniu)
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-02-18 12:06:43 |
Postata de 2good |
|
|