| Prin viata, in pasi de dans |
POANTE - In Romania, balerina Gabriela Voinea a muncit pe santier, in Suedia, a obtinut premii
 Toata viata sa a fost o continua incercare. A trecut de la femeie de serviciu la balerina, de la vaduvie la casatorie, de la disperare la mari reusite. Dupa ce a cutreierat Romania, incercand sa-si gaseasca locul, a emigrat in Suedia. Iar in acest zig-zag existential a ramas o singura constanta: dragostea pentru balet.
CARMEN PREOTESOIU
Ca sa o cunosti pe Gabriela Voinea, trebuie sa fii in sala de balet. Sa-i privesti miscarile gratioase si ferme in acelasi timp, dar si chipul brazdat de ani. Acolo este ea, cea adevarata. Caci atunci cand danseaza, spune profesoara, toate dispar, chiar si varsta sa de 67 de ani. Raman in urma doar amintirile, prezentul fiind trait in pas de dans clasic, de "lebada alba sau lebada neagra", cu exaltare, curaj si placere. REFUGIU INDOLIAT. Era un copil cand a fost nevoita sa se refugieze impreuna cu familia sa de la Cernauti la Timisoara. Mult timp, ea si cei doi frati au fost crescuti doar de catre mama, tatal lor fiind pe front. Au reusit sa supravietuiasca din salariul mamei, care lucra la posta, fiind sefa telegrafului. In ochii Gabrielei, impaienjeniti de lacrimi, capata contur o ultima imagine a tatalui sau: "Nu-l mai vazusem de mult timp. In ’46 s-a intors acasa. Nu l-am recunoscut. Era legat cu jurnale la picioare, iar barba ii crescuse foarte mare. Mergea incet. Si apasat. Ne-a gasit greu. Ca sa aiba bani de drum, se oprea din sat in sat sa munceasca". Insa durerea nu a incetat. O tragedie i-a imbracat familia in doliu: moartea fratelui sau, Mircea. "A murit la mine in brate. Aveam opt ani. Mi-am revenit greu. De la o lovitura de minge puternica, i-au cazut ambii rinichi. In aceeasi zi, la ora 10:00, si-a dat sfarsitul", povesteste Gabriela.
CAUTARI... Au urmat de-atunci drumuri multe prin toata tara. De la Timisoara la Iasi, de la Iasi la Galati, de la Galati la Constanta, apoi la Medgidia, Ploiesti, Onesti, Ploiesti din nou, Bacau si, in sfarsit, Bucuresti. "Am fost mereu singura, fara prieteni", marturiseste Gabriela Voinea. A urmat Scoala de balet de la Timisoara pana in clasa a VII-a, cand, din lipsa de elevi, scoala si-a inchis portile. A ales sa mearga la Liceul de Coregrafie din Bucuresti, unde a si intrat cu nota maxima. Pe parcursul anului, notele au inceput sa-i scada. Viata dura, singura printre atatia straini, a slabit-o, dar a si intarit-o in acelasi timp. "Plecasem cu un anumit complex de inferioritate. Lucrul asta cred ca m-a ajutat pana la urma. In permanenta incercam sa fiu cea mai buna." Gabriela s-a reintors in Timisoara, aproape invinsa. Dupa doi ani, a auzit ca Opera din Iasi da concurs pentru angajarea unei balerine. Avea 17 ani. Acolo, insa, se anuntase amanarea concursului. O alta dezamagire, ce deschidea drumul a 10 ani de chin, in care viata sa se compunea doar din incercari. A auzit de Teatrul de la Galati, care tocmai se infiintase. Istoria insa s-a repetat. Cu lacrimile in ochi si talentul in sange, a reusit sa impresioneze membrii comisiei. Au angajat-o pe un loc suplimentat. A stat doar un an si jumatate. Sub pretextul ca a adus in teatru "bauturi alcoolice imperialiste", Gabriela a fost data afara. In realitate, nu fusese vorba decat de o sticla de Coca-Cola, o raritate pe vremea aceea, primita cadou de la un pretendent.
UN ALT DRUM. Avea 41 de ani si, cum zice ea, cutitul ii ajunsese la os. Si-a vandut lantisorul de aur si a plecat in Suedia, desi stia ca trebuia sa o ia de la capat. Gandul sau era acela de a ajunge in Franta, caci suedeza i se parea imposibil de invatat. Impresionata de purtarea frumoasa a autoritatilor suedeze, a decis sa ramana acolo, ca sa le "rasplateasca bunatatea". De-atunci, cursul vietii sale a intrat pe un alt fagas. La Casa de Cultura, unde incepuse sa ia lectii de limba suedeza, s-a aflat ca este maestra de balet. I s-a propus de catre directoarea centrului sa predea balet. Si in putin timp, de la doua grupe a cate cinci copii fiecare a ajuns sa lucreze cu 19 grupe. Ani de-a randul a avut un numar-record de ore predate. Asa se face ca acei 16 ani petrecuti in Suedia i-au fost considerati 23. Spectacolele si premiile obtinute au fost numeroase, iar orele suplimentare pe care le facea i-au dublat salariul. Succesul ei s-a masurat insa si in distinctiile obtinute, una dintre ele fiind "Premiul National pentru Cultura", onoare nemaiacordata pana atunci unui emigrant.
DANS PENTRU COPII. Cu o ambitie de netagaduit, si-a dus visul pana la capat. Acum, la 67 de ani, cu o fractura de coccis, Gabriela Voinea ii invata taina miscarii si a gratiei pe copiii din plasamentul familial S.O.S Satele Copiilor. Fara sa pretinda nimic. Face asta doar pentru bucuria ei si a celor mici. Au trecut sapte ani de munca si de pasiune pusi in slujba dansului si a copiilor de aici. "Pentru ei, spune Gabriela, dansul inseamna bucurie si descatusare. De aceea, am stat nopti intregi si am cusut la costumele lor, le-am comandat botosei de lucru, am organizat nenumarate spectacole. Cand danseaza, starea lor e mult mai buna."
Acum, tot ceea ce-si doreste este sa se poata bucura de spectacolele de teatru sau opera. De-a lungul timpului, in casa sa s-au adunat zeci de carti, de discuri si de casete. Insa orele destinate lecturii sau relaxarii se transformau in munca. Priveste trist, insa lasa sa-i scape un zambet in coltul gurii: "A venit si vremea lor! De data asta nu-mi vor scapa!", spune Gabriela Voinea, mai sigura ca niciodata.
"CE SUNT EU, NUMAI UN HOIT?"
"Viata mea personala a fost asa: primul sot mort, al doilea nebun, iar al treilea in puscarie", spune cu amaraciune Gabriela Voinea. Avea 23 de ani cand s-a casatorit. Fericirea a durat doar opt luni. Sotul sau avea sa moara in urma unui accident. Dintr-o data, Gabriela s-a vazut iarasi singura si nepregatita sa ia in piept greutatile. "Primul lucru despre care ma intreba oricine era daca am camera cu intrare separata. Fosta balerina si vaduva. Nu riscau nimic. Ma revolta pana in strafunduri. Cum adica, eu nu am suflet, nu am inima, ce sunt eu, numai un hoit?", povesteste profesoara Voinea, rememorand stari, chipuri si intamplari. S-a recasatorit dupa patru ani, la Bacau, cu doctorul Valeriu Andrei. Soarta iar a incercat, dupa sapte ani, cat au fost impreuna, si-a dat seama ca nu bautura, ci boala psihica de care suferea ii provoca comportamente necontrolate. In orice moment, sotul sau ar fi putut s-o omoare, inconstient, sub influenta schizofreniei. Casatoria s-a anulat. Al treilea mariaj, tot cu ghinion, a fost ultima incercare. "De atunci, a trebuit sa fiu si barbat, si femeie, toate grijile erau pe umerii mei. Nu am copii. Nu am cu cine sa vorbesc, decat eu cu mine si toata viata asa am facut."
MOLOZ SI DANS
Activitatea sa artistica a inceput in 1963, la Onesti, cand a si obtinut diploma de Bacalaureat. Castigarea concursului "Dialog de la distanta" i-a oferit sansa de a se face cunoscuta. Asa a ajuns sa fie metodist-coregraf la Casa de Creatie din Bacau, precum si profesoara la Scoala Populara de Arta. Venita in Bucuresti, a infiintat un cerc de balet la Casa de Cultura a Sectorului 3, cu care a obtinut numeroase premii. Dar niciodata nu s-a bucurat de aprecierea sefilor. Ba, mai mult, la ultima editie a Festivalului "Cantarea Romaniei", desi trupa sa castigase doua diplome, pentru echipa si pentru instructor, o alta echipa a plecat in Italia, in locul lor, pe filiera politica. Gabriela a avut parte insa si de momente in care a trebuit sa lucreze ca muncitor necalificat. A lucrat in constructii, carand galeti cu ciment si roabe cu moloz, dar si la caile ferate sau prin caminele studentesti, ca femeie de serviciu. Au fost zile in care nu punea in gura decat putina paine si nopti in care a dormit prin gari. Prin toate a trecut cu fruntea sus si credinta mereu treaza ca va iesi invingatoare.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-02-10 16:32:57 |
 Postata de 2good |
|
|
