| Speranta revederii |
DESTIN - Paul Schuster Stein povesteste cum i-a fost deportata familia
Tatal si fratele lui au fost deportati cand el avea varsta de 11 ani. Familia sa a pierdut aproape tot. Acum, Paul Schuster Stein este profesor de Drept Civil, Comercial si Comunitar in limba germana la Academia de Stiinte Economice din Bucuresti.
ANCA ALEXE
 Paul Schuster Stein nu a putut pleca din Romania. Tot ce a realizat a infaptuit cu constiinta ca fiecare om are datoria sa faca un bine acolo unde este lasat. Un adevarat crestin nu fuge. A simtit acest lucru cand a plecat fratele lui, a simtit acest lucru cand l-a inlocuit pe celalalt frate si a simtit acest lucru atunci cand a plecat sotia sa. Era profesoara de muzica la Liceul german din Bucuresti. Acum, si copiii lui sunt in Germania. Fata are deja doi copii, nepoteii profesorului. Iar baiatul a terminat in Germania Academia de Arte, ramura Design. Paul Schuster Stein a ramas in urma, sa-si aminteasca.
IANUARIE. Vremea amintirilor. La 11 ianuarie, in urma cu 60 de ani, in comuna Dacia, un sat sasesc din Ardeal, a inceput deportarea sasilor. Paul Schuster Stein avea atunci 11 ani. Era 1945. Au luat femeile intre 18 si 30 de ani si barbatii intre 17 si 45. Isi aminteste exact cuvintele preotului ortodox din comuna: "Da’ de ce ii duce numai pe ei, pe sasi, dar si ei sunt crestini?". Tatal a fost si el printre cei care au plecat in Donbas. Nu i s-au dat decat patru ore sa se pregateasca.
Dupa doua saptamani, la 26 ianuarie 1945, a fost luat si fratele lui, Andreas. Un copil de nici 17 ani. In doua ore dus a fost. Si-a uitat si manusile tricotate de bunica. "Stai, unde te duci, nu ai luat manusile!", a strigat bunica dupa el.
Era ianuarie si era frig. Paul a luat manusile si a alergat dupa caruta 6 kilometri. Nu a putut sa-i prinda decat la Rupea. Deportatii erau in scoala, la etajul 1.
"Nu stiam cum sa ii dau manusile. Fratele meu a venit la geam si atunci, ce era sa fac? Am incercat sa-i arunc manusile una dupa alta. Nu am reusit, fiindca erau totusi prea usoare. Am cautat o pietricica pe care sa o pun inauntru, dar nu am gasit nici una. Atunci am pus in fiecare manusa o bucata de gheata si asa am ajuns sa arunc aceste manusi fratelui meu. Am stat acolo pana au plecat", povesteste Paul si ochii i se umplu de lacrimi.
Cu el mai erau doua femei mai in varsta. Una dintre ele isi cauta baiatul, cealalta fata. "Imi aduc aminte cum mergeam prin zapada si cum se auzea fosnetul picioarelor noastre. Si cum una dintre aceste femei spunea catre cealalta: "Ce vom face, ce va fi? Va trebui de acum incolo sa ne obisnuim sa mancam din aceeasi oala: oala comunismului", isi aminteste Paul.
NAPASTUITI. Mama lor a ramas singura. Pe perete a agatat o panza colorata pe care brodase povestea familiei: "In aceste zile pline de destin incarcat cu amar, cand toti cei dragi noua ne parasesc, ne-a ramas o singura consolare – speranta ca ne vom revedea". Si acum revede scrisul acela frumos si panza alba cu literele in culori.
A trait cu speranta ca odata si odata va fi mai bine. Dar li s-a luat tot. Aveau cai, aveau boi si mai aveau doar o vaca. Le-a fost luata si ea in luna mai , in ’46. Singura avere erau scoala si biserica din comuna. Pe acestea doua nu au reusit niciodata sa le ia.
Stalpul familiei a ramas celalalt frate, Michael, care avea 15 ani. Paul muncea si el cu ziua, cat a tinut seceta cea mare. In luna mai 1948 a primit o ilustrata de la fratele sau cel mare, Andreas. Sa nu-si piarda speranta, le scria el.
In ’48 a mai venit o napasta. Toti tinerii au fost chemati pe santierele de constructii din tara. Pentru munca patriotica, se spunea. Paul avea 14 ani, iar Michael implinise 18. Fratele a fost mobilizat pe un santier regional. In regiunea Brasov erau doua: Agnita-Botorca si Caciulata-Lupsa. Primarul selectase mai ales sasii care nu aveau pamant.
Dar Michael nu putea sa plece si sa lase familia de izbeliste. In ’48 isi luasera o bucata de pamant in arenda, ca sa semene grau. "La sfarsitul lunii iulie sau inceputul lunii august, graul era copt, trebuia secerat... si fratele meu atunci, cand a aflat, a luat chiar in seara aceea o hotarare eroica: "Nu, daca eu ma duc acum la munca patriotica o luna de zile, nu mai avem ce manca. Mama si bunica nu s-ar putea descurca singure". In ziua urmatoare, la ora opt, a venit primarul si a intrebat unde este Michael, de ce nu a venit? S-a rastit la mama si a vrut sa dea in ea", isi aminteste profesorul.
Paul a sarit in fata primarului si i-a strigat: "Nu da in mama mea!". Si i-a spus in dialect sasesc: "Eu ma duc pentru fratele meu!". A luat tarnacopul si lopata si a mers alaturi de ceilalti. La Caciulata. La Ungra trebuia sa traverseze Oltul pentru a ajunge la Caciulata. Apa era rece si Paul nu a vrut sa treaca. A mers pe jos, a facut un ocol foarte mare pana a ajuns la Caciulata, trecand peste podul de la Hoghiz.
"Am avut aceasta credinta ca fac un bine. Credinta in Dumnezeu mi-a dat aceasta putere. Am muncit o luna si cand am venit inapoi m-a intampinat bunica. I-a multumit lui Dumnezeu ca am putut sa fac totul pentru fratele meu."
TANARUL INVATACEL. In 1947 terminase scoala primara de 7 clase. Era primul la matematica si a invatat foarte mult de la fratii lui mai mari. Ce invatau ei el asculta si inregistra. "Cand ei invatau o poezie, eu, ascultandu-i pe ei, invatam automat. Aveam un dascal foarte bun, iar tot ce-mi spunea el puteam imediat sa repet." La matematica, atunci cand invatatorul punea o intrebare, Paul avea deja raspunsul la ea.
In ’48 participa la comuniune, la biserica saseasca. "Comuniunea era un lucru sfant. Se spunea ca prin acel moment treceau tinerii si deveneau majori", povesteste viitorul profesor. "Atunci am primit si Biblia, si carti de la bunica mea, care mi-a spus: «Din aceasta clipa descalti incaltamintea de copil si o incalti pe cea de adult»."
Banii ii lipseau familiei lui Paul, si el a hotarat sa urmeze o scoala profesionala la Sighisoara. Acolo l-a cunoscut pe profesorul Pavel Pintea. "Tin minte si acum, aveam ziarul Neuer Weg in care era poza cancelarului german Konrad Adenauer. Profesorul Pintea vede poza si ma intreaba despre ce e vorba. Ii zic: «E cancelarul german Adenauer, dar il critica rau de tot». Atunci, profesorul Pavel Pintea imi spune: «Degeaba il critica, asta e omul viitorului»". Baiatul a luat ceea ce i-a spus Pintea ca pe un sfat. Si ori de cate ori gasea cate ceva de Konrad Adenauer citea si isi facea insemnari.
A urmat liceul la seral la Arad. A fost printre cei mai buni. In 1945 s-a inscris la Facultatea de Drept si a avut norocul sa fie studentul lui D.D. Rosca. Paul Schuster Stein este astazi profesor asociat la Academia de Studii Economice (ASE), unde preda Dreptul Civil, Dreptul Comercial si Comunitar in limba germana. El nu vrea decat ca studentii lui sa fie multumiti. "Imi iubesc foarte mult studentii si ii consider ca fiind copiii mei. I-am indrumat si ii indrum in continuare spre Europa Unita. Le spun: «Trebuie sa facem totul pentru Romania – fiind cea mai frumoasa mireasa a Europei – sa fie primita in Uniunea Europeana. Trebuie sa fim sinceri si corecti». Iar eu vreau sa fiu in continuare acelasi om, un om cinstit, un om care lupta pentru dreptate, un profesor si un parinte bun."
TEAMA
"Imi aduc aminte cum mergeam prin zapada si cum se auzea fosnetul picioarelor noastre. Si cum una dintre aceste femei spunea catre cealalta: «Ce vom face, ce va fi? Va trebui de acum incolo sa ne obisnuim sa mancam din aceeasi oala: oala comunismului»" - Paul Schuster Stein
MODELELE UNUI ENTUZIAST
AVERE. Acasa printre ziarele care l-au facut cunoscut
De primul semestru isi aduce aminte cu drag. La cursul de logica juridica l-a avut profesor pe marele filosof D.D. Rosca. Atunci cand profesorul a aflat ca are in grupa un elev care stie foarte bine germana, l-a initiat in toate operele lui Hegel. In al doilea semestru s-a intalnit cu Dreptul Penal general si cu alt profesor de renume, Constantin Stegaroiu. Acesta i-a vorbit despre Immanuel Kant. "M-a impresionat Kant si am citit toate cele trei critici ale sale. Primind sfaturi din partea celor doi mari profesori, filosofia lui Kant si a lui Hegel s-a revarsat asupra mea ca o vraja. Am constatat ca nu puteam sa ma mai despart de ei", relateaza Paul. A scris despre Hegel in 1970, cand s-au implinit 200 de ani de la nasterea sa, iar articolul a fost publicat in revista Volk und Kultur. Patru ani mai tarziu, la 250 de ani de la nasterea lui Kant, i-a dedicat si acestui filosof un articol, in aceeasi revista. In 1994, a fost solicitat de revista germana Kant-studien sa dezvolte acest articol si sa scrie despre filosofii sasi care s-au ocupat de operele lui Kant. Este membru al societatii Kant, al societatii Hegel si al societatii Spinoza.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-01-21 12:10:56 |
 Postata de 2good |
|
|
