| Dupa douazeci de ani |
Viata lui Florea Neagu, reputat specialist in minerit, dar si in economie, are un mic secret. Se intamplase demult, in 1944, cand personajul nostru avea 12 ani.
 Uitase pana si el, dar, in 1965, soarta avea sa i-l scoata in fata chiar pe omul a carui viata o salvase. Intalnirea celor doi a facut pretextul povestii pe care o cititi.
ION BUTNARU
SALVATORUL. Florea Neagu s-a intalnit la masa negocierilor cu profesorul Hans Georgen, neamtul pe care il scapase de mana rusilor in noaptea de 7 spre 8 septembrie 1944
August 1965. Florea Neagu, director la Institutul de Proiectari Miniere din Bucuresti are, in biroul sau, o intrevedere de lucru cu profesorul doctor Hans Georgen, de la Facultatea de Mine din orasul german Aachen.
PROFESORUL HANS GEORGEN. De cateva saptamani, expertul german efectua, la cererea directorului IPROMIN, o cercetare asupra stadiului de dezvoltare a exploatarilor de lignit. "De obicei, sambata, catre sfarsitul zilei – isi aminteste astazi Florea Neagu – ori mergeam eu in atelierul lui, ori cobora el in biroul directorial, pentru a lamuri eventualele neclaritati sau pentru a solicita documentari suplimentare. La aceste intalniri neprotocolare, povara cea mai grea revenea traducatoarei de germana, Gizela Pinionjeck, fosta profesoara la Cernauti. In acea sambata, la ora 12:00, s-a deschis usa biroului meu si au intrat traducatoarea, oaspetele german si insotitorul sau din Petrosani." Discutia a pornit de la raportul facut de prof. dr. Hans Georgen dar apoi, avand incredintarea ca acesta va fi favorabil institutului, directorul Florea Neahu a trecut la lucruri mai prozaice: "Ce face oaspetele dupa intalnirea profesionala? Nu vreti sa vedeti Carpatii nostri?", i-a oferit tentatia greu rezistibila pentru straini. "Va multumesc mult pentru grija ce-mi purtati, a raspuns expertul german, dar raman la Bucuresti. Cum sa va spun, eu am vazut Valea Prahovei in mai multe randuri". Toti au intrebat "cand?", stiindu-se ca expertul german veneau pentru prima data in Romania. "In timpul razboiului, a lamurit profesorul. Am fost ofiter de antiaeriana la Ploiesti; in timpul liber, mergeam la Sinaia, la Predeal, la Crucea de pe Caraiman. Apoi, intr-o noapte, dupa ce am aflat ca Romania ne-a devenit inamica, am parasit unitatea mea din Ploiesti si am pornit, pe jos, spre Apus. Am mers unsprezece zile si nopti, ocolind soselele si locurile populate, pentru a evita intalnirea cu jandarmii romani. Mergeam mai mult noaptea. Ziua o petreceam in ascunzisuri, in paduri sau in lanuri de porumb, unde gaseam si de-ale gurii: fructe, dovleci, boabe de porumb. Ne orientam dupa soare, spre a gasi directia catre Germania".
REVELATIA. In memoria directorului ICEMIN a licarit o lumina: "Domnule Georgen, nu cumva ati uitat sa ne spuneti ca erati doi?". Expertul a tresarit: "E adevarat! Eram doi ofiteri, eu si un camarad din aceeasi unitate a Wehrmachtului si, dupa unsprezece zile si nopti, am avut norocul sa ne urcam intr-un tren romanesc spre Sibiu". Neagu a adaugat apoi: "dar inainte de a va urca in trenul salvator, ati schimbat uniformele de ofiteri ai Reichswehrului cu niste haine de tarani valahi". Traducatoarea a fost stupefiata: "Nu mai inteleg nimic! Cum adica, dansul nu stie de schimbarea hainelor si stiti dumneavoastra?!" Profesorul doctor german, ascultand traducerea, a scos batista, tamponandu-si fruntea si obrajii imbujorati de pistrui: "Intr-adevar, am schimbat hainele, intr-un sat romanesc. Altfel nu cred ca scapam, nu mai ajungeam la Sibiu, la trupele germane" Oaspetele a tacut. Dar inginerul Florea Neagu a adaugat: "Si inca ceva, daca va mai amintiti, domnule profesor: bocancii, care nu i-au incaput nici lui Costica Macovei, vardistului comunei noastre, nici lui Gheorghe Calea, intrepretul de germana din noaptea aceea de joi spre vineri, 7 spre 8 septembrie 1944, fost soldat in primul razboi mondial, ajuns prizonier in Germania. Si nici taranului-gazda, in casa caruia s-a lucrat toata noaptea pentru pregatirea plecarii mai departe a celor doi ratacitori: tata purta numarul 46 la incaltaminte". "Asa a fost, intr-adevar, imi aduc aminte, dupa douazeci si unu de ani", a confirmat dr. Georgen.
AMINTIRI DIN COPILARIE. "Apoi, isi aminteste astazi inginerul Neagu, dupa ce si-a sters din nou fata transpirata, nu numai de dogoarea anotimpului, s-a ridicat in pozitia de drepti, rostind rar si apasat ca nu ar mai dori sa discutam povestea salvarii lui, marturisind ca se simte atat de emotionat de amanuntele pe care i le-am amintit, de parca ele s-ar fi intamplat in acel moment. "Ce varsta aveti, domnule director?", m-a intrebat. Treizeci si trei, i-am raspuns in nemteste, cu intentia de a-l amuza prin pronuntia mea caznita. S-a asezat din nou pe canapea, parca mai linistit, a clipit de cateva ori, parca socotea ceva, apoi a conchis: "Aveati numai 12 ani atunci; nu-mi pot inchipui cine v-a dat atatea amanunte rascolitoare pentru mine!" M-am grabit sa-l intrerup: "Dar, domnule profesor, va mai pot aminti cum ati reusit sa ajungeti din padurea ce va adapostea de ochii jandarmilor, in satul unde ati schimbat uniformele nemtesti pe straiele acelea taranesti. Va mai pot aminti ca, in odaia din fata, de la linie, cum se spunea la noi, unde mama va pregatise albia mare de laut, ne-ati aratat si dumneavoastra si camaradul dumneavoastra, fotografiile de familie, scoase din buzunarul vestonului, din partea stanga, sus".
HAINA DE JANDARM. Coplesit de imaginile rascolite doctorul inginer Florea Neagu, doctor expert Hans Georgen a marturisit: "Acum, cand mi le infatisati dumneavoastra, cu atata siguranta si precizie, pot spune ca, intr-adevar, le cunoasteti mai bine decat mine! Dar eu nu am uitat frica pe care am trait-o pe drumul de la padure pana in sat, cand puteam fi descoperiti de jandarmi!" Gazda-director al Institutului de Cercetari Miniere a avut un accent de autenticitate evocativa: "Dar va fusese frica si sa va apropiati de focul de la marginea padurii, la care cei doi copii coceau porumb, cu ochii dupa vitele raspandite pe miristea vecina. Ce va infricosa? Desigur, nu tancii straluminati de flacari!". Expertul german a retrait spaima ofiterului: "Haina militara!" a venit, scurt, raspunsul de acum pentru spaima de atunci. "Ce haina militara?!", l-am chestionat eu, stiind de fapt la ce se referea. "O haina miltara de culoare kaki, asa cum purtau jandarmii romani, atarnata de un stejar langa focul de care imi aduc bine aminte, deoarece la el ne-am zvantat mai tarziu vestoanele. Credeam ca era a unui jandarm care putea aparea dintr-o clipa in alta. Numai catre seara, cand s-a intetit ploaia, si unul dintre copii si-a pus pe umeri acea manta suspecta, am iesit si noi din stufarisul padurii si ne-am apropiat de foc: Acolo ne-am zvantat vestoanele si am inteles mestesugul copiilor de a coace porumb fara a-l afuma."
Traducatoarea de la ICEMIN a vrut sa stie: "A cui era, totusi, mantaua aceea kaki?" I-am lamurit pe toti: "A mea era! Era mantaua uniformei mele de elev la Liceul Militar «Nicolae Filipescu» de la Manastirea Dealu. Mantaua mea de soim, caci asa se numeau elevii acelui liceu vestit. Pana la urma, sperietoarea celor doi ofiteri germani, rataciti dupa actul de la 23 August 1944, a capatat o valoare protectoare pentru ei: in drum spre sat, si-o puneau pe umeri, pe rand, cel fara manta strecurandu-se printre vitele pe care eu si prietenul Ene Carstea le pastoream cu sarg. Desi drumul de la padurea noastra, dinspre satul vecin Tatarai, nu avea de ce sa fie supravegheat de jandarmi".
Rascolit el insusi de amintirile acelei seri de neuitat, Florea Neagu a oftat: "Cine ar fi crezut ca o sa ne mai intalnim vreodata, domnule profesor Georgen?! Iata ca, dupa douazeci si unu de ani, suntem iarasi impreuna! De data asta, vorbim de alte harti, nu cum sa ajungeti din Constantinesti la Herannstadt..." Profesorul german a incuviintat din cap, in tacere. Se reintalnise, dupa 20 de ani, cu unul dintre salvatorii sai...
COPILUL
"«Ce varsta aveti, domnule director?», m-a intrebat. Treizeci si trei, i-am raspuns in nemteste, cu intentia de a-l amuza prin pronuntia mea caznita. S-a asezat din nou pe canapea, parca mai linistit, a clipit de cateva ori, parca socotea ceva, apoi a conchis: «Aveati numai 12 ani atunci; nu-mi pot inchipui cine v-a dat atatea amanunte rascolitoare pentru mine!»"
D’ALE RAZBOIULUI
"Dar va fusese frica si sa va apropiati de focul de la marginea padurii, la care cei doi copii coceau porumb, cu ochii dupa vitele raspandite pe miristea vecina. Ce va infricosa? Desigur, nu tancii straluminati de flacari!" - Florea Neagu erou la 12 ani
DOUA DOCTORATE PENTRU MINERI
Nascut in comuna Constantinestii de Olt, pe 9 septembrie 1932, Florea Neagu urmeaza scoala primara in satul natal, apoi Liceul Militar "Nicolae Filipescu", incheindu-si studiile secundare la Slatina. Intra la Facultatea de Mine a Institutului de Geologie si Tehnica Miniera din Bucuresti si isi incheie studiile universitare la Institutul de Mine din Leningrad. A proiectat mine, cariere si uzine de preparare, tunele de metrou. A publicat studii si articole in Gazeta Matematica, Revista minelor, Revista constructiilor, Monitorul de petrol si gaze, Adevarul s.a. Este autorul monografiei "Inghetarea rocilor la constructii subterane". In 1972 isi ia primul doctoratul in inginerie iar in 1972 sustine a doua teza de doctorat, "Specificul termic al intreprinderii economice", ajungand la concluzia ca, daca intreprinderea socialista, ca parte a intregului macroeconomic, nu cunoaste starea de faliment, atunci acel intreg va falimenta.
Sursa:www.jurnalul.ro |
| 2005-01-04 13:00:40 |
 Postata de 2good |
|
|
