| Mona Musca: Sarbatorile de iarna au amanat schimbarile! |
Ramona Draghici
Ministrul culturii si cultelor, doamna Mona Musca, l-a numit pe primul dintre cei trei secretari de stat ai Ministerului Culturii si Cultelor: Ioan Onisei.
Acesta a fost membru in Comisia pentru Cultura a Camerei Deputatilor. Onisei a preluat postul de la fostul secretar de stat Ion Antonescu. Mona Musca ne-a declarat cu privire la desemnarea celorlalti doi ocupanti ai functiei de secretar de stat, precum si la cea a secretarului general, ca "inca nu s-a stabilit nimic, avand in vedere ca a fost perioada sarbatorilor de iarna". Ministrul ne-a precizat ca "din acelasi motiv, deocamdata, nu s-a operat vreo modificare in randul sefilor de directii din minister". Conform site-ului oficial al Ministerului Culturii si Cultelor, ministrul mai trebuie sa-i numeasca pe cei 16 membri ai Cabinetului sau.
Un aspect extrem de interesant al transferului de putere este si cel al situatiei cheltuielilor din anul 2004, al sumelor care au fost investite in proiectele ce au fost puse in aplicare sau a celor care se afla in derulare. Si din acest punct de vedere lucrurile s-au tergiversat din aceeasi cauza, trecerea in noul an.
Conform Organigramei, institutia ministeriala detine un numar de 177 de posturi, cu exceptia demnitarilor si a cabinetului ministrului.
Componenta Comisiilor pentru Cultura
Cu putin timp inainte de incheierea anului, a fost stabilita componenta Comisiilor pentru cultura, arte, mijloace de informare in masa, la Camera Deputatilor si la Senat. Pentru cei interesati, din comisii fac parte urmatorii parlamentari:
Camera Deputatilor: Presedintele comisiei: Bogdan Olteanu (din partea grupului parlamentar PNL); Mihai Adrian Malaimare (PSD) - Vicepresedinte; Marcela Lavinia Sandru (PD) - Vicepresedinte; Márton Árpád Francisc (UDMR) - Secretar; Lia Olguta Vasilescu (PRM) - Secretar; Aledin Amet (Minoritatile Nationale); Dumitru Avram (PRM); George Baesu (PSD); Gabriela Cretu (PSD); Zamfir Dumitrescu (PSD); Emilian Valentin Francu (PNL); Slavomir Gvozdenovici (Minoritatile Nationale); Kelemen Hunor (UDMR); Sorin Dan Mihalache (PSD); Monica Octavia Musca (PNL); Rodica Nassar (PSD); Radu Podgorean (PSD); Cosmin Gabriel Popp (PD); Ionica Constanta Popescu (PUR); Mircea Stanescu (PD); Florentina Marilena Toma (PSD); Raluca Turcan (PNL).
Senat: Presedinte - Adrian Paunescu (PSD); Adrian Mihai Cioroianu (D.A.) - Vicepresedinte; Petru Nicolae Iotcu (D.A.) - Secretar; George Sabin Cutas (PUR); Vasile Dancu (PSD); Ion Mihai Dumitrescu (D.A.); Markó Béla (UDMR); Viorica Georgeta Pompilia Moisuc (PRM); Otilian Neagoe (PSD); Emil Razvan Theodorescu (PSD); Radu Tirle (D.A.).
Sursa:www.gardianul.ro |
| 2005-01-04 11:25:15 |
Postata de 2good |
|
|